Numărul afganilor care trăiau sub pragul sărăciei aproape s-a dublat între 2020 şi sfârşitul anului 2022 (ONU)

Publicat:

Numărul afganilor care trăiau sub pragul sărăciei aproape s-a dublat între 2020 şi sfârşitul anului 2022, ajungând la 34 de milioane, potrivit estimărilor publicate marţi de ONU, care avertizează asupra înrăutăţirii situaţiei economice odată cu măsurile luate de talibani împotriva femeilor, relatează AFP, potrivit agerpres.  

De la preluarea puterii de către talibani în august 2021, producţia economică a Afganistanului s-a prăbuşit cu 20,7%, arată cel mai recent raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).


Citește și : Putin a vizitat cartierul general militar din regiunea ucraineană Herson

“Acest şoc fără precedent a menţinut Afganistanul printre cele mai sărace ţări din lume”, subliniază PNUD.

Potrivit raportului, realizat pe baza datelor strânse până în septembrie anul trecut, numărul afganilor care trăiau sub pragul sărăciei era estimat la 34 de milioane la sfârşitul anului 2022, comparativ cu 19 milioane în 2020.

Nu există date recente privind un recensământ în Afganistan, însă Naţiunile Unite estimează că populaţia Afganistanului este de 40 de milioane de locuitori, ceea ce înseamnă că 85% dintre afgani trăiesc în sărăcie.

În 2022, PIB-ul Afganistanului a scăzut cu 3,6%, potrivit estimărilor studiului. “Un aflux susţinut de ajutor extern, în valoare de 3,7 miliarde de dolari în 2022, a evitat prăbuşirea totală a Afganistanului”, a declarat într-un comunicat reprezentantul PNUD pentru Afganistan, Abdallah Al Dardari, care a avertizat cu privire la o scădere a ajutorului extern în acest an.

În 2023, PIB-ul Afganistanului ar putea creşte cu 1,3% dacă se va menţine nivelul ajutorului extern. “Cu toate acestea, perspectivele de redresare economică rămân slabe şi insuficiente pe termen lung, mai ales dacă ajutorul extern este suspendat din cauza politicilor restrictive ale talibanilor”, avertizează raportul PNUD.

Apelul ONU de ajutor pentru Afganistan pentru 2023 a strâns până acum doar 5% din obiectivul său de 4,6 miliarde de dolari.

“Dacă ajutorul extern este redus anul acesta, Afganistanul risca să cadă de pe marginea prăpastiei în abis”, a subliniat Abdallah Al Dardari.

După revenirea la putere, talibanii au luat măsuri aspre împotriva femeilor care, de exemplu, nu mai au dreptul să-şi continue studiile după şcoala primară. În decembrie, guvernul taliban le-a interzis femeilor afgane să lucreze pentru ONG-uri, înainte de a extinde, în aprilie, măsura şi la ONU.

Citește și :  Rishi Sunak, anchetat pentru un posibil conflict de interese

“Decretele care restricţionează drepturile femeilor şi fetelor, inclusiv o directivă care interzice femeilor afgane să lucreze pentru Naţiunile Unite, afectează direct productivitatea economică şi pot afecta, de asemenea, nivelul ajutorului”, avertizează raportul.

“Nu va exista o creştere durabilă fără participarea activă a femeilor afgane la economie şi la viaţa publică”, a avertizat Kanni Wignaraja, directoare regională a PNUD pentru Asia şi Pacific.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc....

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia Şoarecele oldfield are un tip unic de celulă suprarenală, care produce hormonul 20⍺-OHP, necunoscut până acum la şoareci. Hormonul...

Goldman Sachs caută să extindă liniile de credit pentru capital privat

Goldman Sachs caută să extindă liniile de credit pentru capital privat Banca americană de investiții Goldman Sachs intră pe piața împrumuturilor pentru fondurile de capital...

ADN-ul lui Alain Delon solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate

ADN-ul lui Alain Delon solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate Fiica lui Ari Boulogne, a cărui paternitate Alain Delon nu a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.