StiripesurseȘtirile zileiNumărul agresiunilor sexuale în armata americană, în continuă creștere (raport)

Numărul agresiunilor sexuale în armata americană, în continuă creștere (raport)

Publicat:

Numărul agresiunilor sexuale în armata americană a continuat să crească în 2018, o evoluţie care l-a determinat pe şeful interimar al Pentagonului, Patrick Shanahan, să anunţe joi că hărţuirea sexuală va fi considerată infracţiune de justiţia militară, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Conform unui raport anual al Pentagonului, numărul cazurilor de agresiuni şi de infracţiuni sexuale aduse la cunoştinţa autorităţilor militare a fost de 7.623 în 2018, o creştere cu 13% faţă de 2017.

În intervalul menţionat, procentul de femei în forţele armate a crescut uşor, de la 16,3% la sfârşitul lui 2017 la 16,6% la finele lui 2018.

Cea mai mare creştere a numărului de cazuri semnalate s-a înregistrat, ca şi anterior, în rândurile unităţii de elită a puşcaşilor marini (23%), urmată de armata terestră (16,6%), US Navy (7%) şi forţele aeriene (4,3%).

Doar o treime însă din cazurile de agresiune sexuală sunt declarate de victime, o proporţie similară celor din anii precedenţi, atrage atenţia raportul Biroului de prevenire şi gestionare a agresiunilor sexuale, care estimează numărul real al acestor cazuri la 20.500.


‘Cinstit vorbind, nu răspundem criteriilor morale pe care ni le-am stabilit şi propriilor noastre aşteptări’, a arătat Shanahan.

El a cerut justiţiei militare să facă din hărţuirea sexuală o infracţiune, similar agresiunilor sexuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.