Numărul de morţi cauzate de deraierea unui tren în sudul Germaniei a crescut la cinci

Publicat:

Numărul de morţi cauzate de deraierea unui tren în sudul Germaniei a crescut la cinci, după ce încă un trup neînsufleţit a fost scos de sub fiarele contorsionate sâmbătă, a anunţat poliţia germană, informează dpa, potrivit agerpres

Trenul a deraiat vineri, în zona satului Burgrain, în landul Bavaria.


Citește și : Emisarii SUA, Coreii de Sud şi Japoniei au avut o întâlnire la Seul

Operaţiunile de salvare au fost dificile, pentru că unul dintre vagoanele răsturnate a trebuit întâi să fie ridicat de jos. Câteva persoane sunt în continuare date dispărute.

Vineri, agenţiile de presă internaţionale au anunţat că cel puţin trei oameni şi-au pierdut viaţa şi circa 60 de călători au fost răniţi, dintre care 16 au suferit traumatisme grave, în accidentul din Bavaria.

Trenul se îndrepta spre Munchen când a deraiat din motive încă necunoscute, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al poliţiei Stefan Sonntag. El a adăugat că este în curs o “operaţiune majoră” pentru a-i elibera pe pasageri din cele trei vagoane răsturnate şi că oamenii sunt extraşi prin ferestrele vagoanelor.

Citește și : Ziua 100 de război în Ucraina! Ruşii îşi concentrează toate forţele asupra Donbasului

În imagini postate pe social media pot fi văzute vagoane răsturnate blocate printre crengi şi oameni transportaţi pe tărgi de la locul accidentului.

Linia feroviară dintre Garmisch-Partenkirchen şi Oberau a fost închisă în timpul derulării operaţiunilor de salvare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.