StiripesurseȘtirile zileiNumărul deceselor cauzate de noul tip de pneumonie din China a...

Numărul deceselor cauzate de noul tip de pneumonie din China a ajuns la 17. Peste 540 de oameni, infectaţi

Publicat:

Numărul deceselor provocate de infectarea cu virusul 2019-nCoV, descoperit la finalul anului trecut în China, a ajuns la 17, iar autorităţile au transmis miercuri că peste 540 de oameni au fost infectaţi în această ţară, scrie news.ro.

Autorităţile sanitare chineze declaraseră miercuri dimineaţă că cel puţin 440 de cazuri au fost confirmate în ţară şi că fuseseră înregistrate 9 decese.

Citește și : Macron: ‘Negarea’ existenţei Israelului ca stat constituie o nouă formă de antisemitism

Marţi a fost confirmat şi primul caz de infecţie cu acest nou virus în Statele Unite. Cazuri au fost raportate şi în Coreea de Sud, Thailanda şi Japonia şi mai multe suspecte, în Australia.

Preşedintele american Donald Trump, aflat la Davos (Elveţia), a declarat miercuri că virusul a fost „gestionat foarte bine” în SUA, potrivit NBC.


China a anunţat că ia măsuri de prevenţie de clasă A, obişnuite în cazul unor epidemii majore. Astfel, va fi posibilă izolarea anumitor areale afectate şi plasarea în carantină a pacienţilor. Măsuri de acest fel au fost luate în China în 2009, pentru a stopa răspândirea virsului H1N1.

Oficialii din această ţară avertizează că virusul poate suferi mutaţii şi că se poate răspândi mai mult.

Sute de milioane de oameni sunt aşteptaţi să călătorească în întreaga Chină şi peste hotare săptămânile acestea, având în vedere că sâmbătă este sărbătorit Anul Nou chinezesc. Autorităţile se tem că virusul s-ar putea extinde şi mai mult şi, astfel, nu va putea fi monitorizată răspândirea bolii.

Miercuri, la Geneva, este programată o întâlnire de urgenţă a reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a decide dacă este cazul să declare urgenţă în domeniul sănătăţii publice la nivel internaţional şi pentru a stabili ce recomandări trebuie făcute în acest caz.

Tipul de pneumonie înregistrat recent în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS), potrivit cercetătorilor din China.

Citește și : Premierul spaniol promite că noul său guvern de coaliţie va respecta ‘disciplina bugetară’

Virusul 2019-nCoV nu a mai fost identificat până acum la om. Cercetătorii cred că provine de la animalele infectate şi de la fructele de mare prin piaţa din Wuhan.

Nu a fost încă depistată sursa virusului. Semnele de îmbolnăvire sunt tusea, febra şi insuficienţa respiratorie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.