StiripesurseSintezeNumărul execuţiilor din Arabia Saudită aproape s-a dublat în timpul domniei...

Numărul execuţiilor din Arabia Saudită aproape s-a dublat în timpul domniei regelui Salman

Publicat:

Numărul execuţiilor din Arabia Saudită aproape s-a dublat în timpul domniei regelui Salman şi a fiului său Mohammed, liderul de facto al acestei ţări, potrivit unui raport elaborat de două organizaţii de apărare a drepturilor omului, informează AFP, potrivit agerpres

Numărul de execuţii în această monarhie din Golf a trecut de la 70,8 pe an în medie în perioada 2010-2014, la 129,5 pe an după instalarea la putere a actualului monarh, în 2015, se arată într-un raport publicat marţi de organizaţia britanică Reprieve şi de Organizaţia Saudită Europeană pentru Drepturile Omului (European Saudi Organization for Human Rights – ESOHR).

Citește și : Germania îşi înzestrează armata cu opt sisteme de apărare aeriană IRIS-T

În total, puterea actuală din Arabia Saudită a aplicat peste 1.000 de condamnări la moarte, potrivit acestor ONG-uri, care afirmă că au verificat cifrele oficiale prin anchete şi interviuri cu avocaţi, membri ai familiilor şi militanţi.

Raportul atestă 147 de execuţii anul trecut, un bilanţ conform numărătorii realizate de AFP plecând de la anunţuri ale guvernului saudit.


În martie anul trecut, Arabia Saudită, una dintre ţările care a recurs cel mai mult la pedeapsa capitală, a anunţat executarea a 81 de persoane într-o singură zi, pentru crime legate de terorism, suscitând revoltă pe plan internaţional.

Această monarhie ultraconservatoare a realizat în ultimii ani importante reforme sub impulsul prinţului moştenitor Mohammed bin Salman. Însă aceste reforme sunt însoţite de o reprimare implacabilă a oricărei disidenţe politice, potrivit militanţilor pentru drepturile omului.

“Maşinăria de pedeapsă capitală saudită macină copii, manifestanţi, femei vulnerabile angajate ca menajere, cărăuşi involuntari de droguri şi persoane a căror singură ‘crimă’ este că deţin cărţi interzise sau că vorbesc cu jurnalişti străini”, a denunţat Maya Foa, directoarea organizaţiei Reprieve.

Potrivit raportului, cei şase cei mai sângeroşi ani în materie de execuţii din istoria Arabiei Saudite au fost în timpul puterii actuale.

Din 2013, cel puţin 15 persoane au fost executate pentru delicte comise pe când erau minori.

Citește și : Ruşii îi acuză pe americani că au distrus baza legală a tratatului Noul START

Potrivit aceleiaşi surse, 31 de femei – dintre care 23 erau străine şi 13 erau menajere – au fost executate între 2010 şi 2021.

Raportul de 58 de pagini vorbeşte de asemenea despre torturi “sistemice” şi încălcări de proceduri, referindu-se în mod concret la cazuri de procese inechitabile şi de torturare a unor copii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.