StiripesurseȘtirile zileiNumărul încarcerărilor a crescut semnificativ în regiunea chineză Xinjiang pe fondul...

Numărul încarcerărilor a crescut semnificativ în regiunea chineză Xinjiang pe fondul represiunii

Publicat:

Numărul persoanelor arestate şi închise în Xinjiang a crescut semnificativ în zece ani, conform datelor oficiale, Beijingul întărindu-şi supravegherea în această regiune din nord-vestul Chinei marcată de tensiuni cu musulmanii, care sunt majoritari, relatează AFP, potrivit agerpres.

Conform unui bilanţ al autorităţilor judiciare consultat de AFP, una din cinci arestări făcute în China în 2017 a avut loc la Xinjiang, deşi acest teritoriu, mare de trei ori cât Franţa, nu adună decât 2% din populaţia ţării.

Citește și : Papa Francisc face o vizită în Mozambic, Madagascar și Mauritius

Este o creştere puternică faţă de deceniul precedent, când regiunea, unde trăiesc mai multe minorităţi musulmane, nu totaliza decât 2% din numărul arestărilor din China în 2007.

După o serie de atentate sângeroase atribuite uigurilor, autorităţile au impus în ultimii ani măsuri draconice în Xinjiang, regiune aflată la frontiera cu Asia Centrală, Afganistanul şi Pakistanul.


Regimul chinez este suspectat că a internat până la un milion de persoane, în special provenite din rândul minorităţilor uigură şi kazahă, în tabere de reeducare. Beijingul neagă această cifră şi vorbeşte de “centre de formare profesională” pentru a lupta împotriva radicalizării islamiste.

“În afară de tabere de internare, considerăm că unii au fost judecaţi în secret şi trimişi la închisoare fără capete de acuzare cunoscute”, a precizat Patrick Poon, de la Amnesty International.

Numărul cazurilor legate de “punerea în pericol a securităţii publice” a atins 60.510 în 2017, comparativ cu numai 1.710 în urmă cu zece ani, conform unui raport anual făcut public de Curtea Populară Supremă din Xinjiang.

Această acuzaţie vagă poate însemna atât adunări fără o autorizaţie oficială, cât şi atacuri cu cuţitul.

“Numeroase cazuri aşa-zise de terorism, care implică aproape întotdeauna minorităţi etnice, nu sunt supuse procedurilor judiciare corespunzătoare”, potrivit cercetătoarei Frances Eve, de la Asociaţia Apărătorii Chinezi ai Drepturilor Omului.

Citește și : Indonezia interzice manifestațiile în Papua şi Papua de Vest

“Aceste verdicte sunt deseori pregătite înaintea procesului: funcţionari ai guvernului sau ai Partidului Comunist chinez decid pedepsele, nu judecătorii”, a afirmat ea.

“O judecată echitabilă” din partea unui judecător în Xinjiang este imposibil de imaginat, scrie la rândul său, într-un articol din New York Times consacrat subiectului, Donald C. Clarke, un cunoscător al situaţiei detenţiilor din această regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

Parlamentul a luat act de demisia lui Alexandr Trubca

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Alexandr Trubca. Decizia a fost aprobată în ședința de joi a legislativului, transmite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.