StiripesurseȘtirile zileiNumărul supradozelor de opioide a crescut în Canada în timpul pandemiei

Numărul supradozelor de opioide a crescut în Canada în timpul pandemiei

Publicat:

Numărul deceselor asociate opioidelor a crescut în Canada de la debutul pandemiei de COVID-19, a declarat vineri şefa serviciului de sănătate publică din această ţară, informează Reuters, scrie agerpres.

Theresa Tam a scos în evidenţă situaţia din British Columbia, cea mai vestică provincie a Canadei şi epicentrul crizei de supradoze de opioide din această ţară, unde s-au înregistrat peste 100 de decese din cauza consumului de droguri ilicite în martie şi aprilie.

Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

”Aceste date arată un trend foarte îngrijorător”, a spus Tam. ”Un număr atât de ridicat într-o perioadă de două luni nu s-a mai înregistrat de mai bine de un an în British Columbia”.

O tendinţă similară se manifestă pe întreg teritoriul Canadei, a adăugat Tam, dând drept exemplu Toronto, unde serviciul de ambulanţă a raportat în aprilie cel mai mare număr lunar de decese legate de opioide înregistrat după septembrie 2017.


În Calgary, intervenţiile în cazuri de supradoză au crescut, locurile pentru injectare în condiţii de siguranţă tratând 40 de supradoze atât în martie, cât şi aprilie, în comparaţie cu doar 11 cazuri în luna februarie.

Guvernul federal a anunţat în luna martie că va relaxa restricţiile care îi privesc pe farmacişti astfel încât aceştia să poată prescrie medicamente alternative sigure, o măsură pe care activiştii din acest domeniu au recomandat-o de ani de zile.

Pandemia a afectat lanţul de aprovizionare cu medicamente în urma închiderii frontierelor, ceea ce adus la o rată mai mare de deces, a precizat Guy Felicella, un consilier clinic în cadrul Centrului pentru dependenţii de droguri din British Columbia.

”Atunci când (medicamentele) încep să fie mai greu de procurat, puterea lor devine mai mare, preţurile cresc, totul creşte devenind mai mortal pe zi ce trece”, a spus Felicella.

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

Pandemia a exacerbat problemele existente, a spus acesta, adăugând că aplicarea măsurilor privind stocul de medicamente sigure este puţin tardivă.

”Nu poţi da vina pe COVID pentru lipsa unui răspuns în ceea ce priveşte criza supradozelor”, a spus acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.