StiripesurseȘtirile zileiNumărul victimelor „fermierului” din Beriozchi ar putea ajunge la șase

Numărul victimelor „fermierului” din Beriozchi ar putea ajunge la șase

Publicat:

Numărul victimelor din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, ar putea ajungă la șase, scrie NewsMaker.md cu trimitere la declarațiile  șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, pentru RealitateaTV.

Citește și: VIDEO „Call center” de droguri – destructurat de ofițerii antidrog

Potrivit lui, trei dintre acestea au fost stabilite clar, iar în cazul altor trei victime încă se lucrează.

În decembrie trecut, oamenii legii au anunțat despre reținerea unui bărbat din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, bănuit că ar fi implicat în dispariția unui consătean. Principala versiune examinată de oamenii legii este omorul. Potrivit Inspectoratului, în gospodăriile suspectului au fost depistate hainele în care a fost îmbrăcată victima, precum și oseminte presupuse a fi umane.

Oamenii legii au mai spus că au „indicii temeinice că bănuitul ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similare, iar corpurile neînsuflețite ale victimelor ar fi fost folosite pentru hrana animalelor de la ferma acestuia”. Trei persoane au fost reținute atunci, inclusiv bănuitul.


Citeşte şi:  VIDEO Poliția confirmă crima șocantă de la Anenii Noi. Se așteaptă rezultatele investigațiilor de laborator

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovagaz atenționează: Schimbarea furnizorului nu îi eliberează de obligația achitării datoriilor

Consumatorii care nu și-au onorat integral obligațiile contractuale de plată față de SA „Moldovagaz”, nu pot scăpa de acestea prin schimbarea furnizorului, atenționează administrația...

Un polițist a fost încătușat. Este suspectat de trafic de influență

Un angajat  din cadrul unui sector de poliție al IP Centru al DP  Chișinău a IGP a fost reținut de ofițerii SPIA și procurorii...

Moțiune simplă împotriva Ministerului Apărării

Moțiune simplă în Parlament. Ion Chicu prezintă o moțiune simplă „în numele tuturor deputaților din opoziție” împotriva politicilor Ministerului Apărării.Citește și: VIDEO „Call center”...

„Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui.” – Grigore Vieru

Grigore Vieru a avut – și are – mare dreptate. De ce? Pentru că această frază este o radiografie a unei stări colective care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.