StiripesurseȘtirile zileiMoldovagaz atenționează: Schimbarea furnizorului nu îi eliberează de obligația achitării datoriilor

Moldovagaz atenționează: Schimbarea furnizorului nu îi eliberează de obligația achitării datoriilor

Publicat:

Consumatorii care nu și-au onorat integral obligațiile contractuale de plată față de SA „Moldovagaz”, nu pot scăpa de acestea prin schimbarea furnizorului, atenționează administrația instituției.

Citește și: VIDEO „Call center” de droguri – destructurat de ofițerii antidrog

SA Moldovagaz precizează că va continua emiterea facturilor de plată pentru datoriile existente, precum și va aplica toate măsurile prevăzute de legislația în vederea recuperării creanțelor.

„În cazul neachitării benevole a datoriilor, compania va iniția, fără notificări suplimentare, procedurile legale de recuperare silită prin intermediul instanțelor de judecată, în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova. Toate cheltuielile aferente procedurilor judiciare și de executare vor fi suportate de debitori”, se precizează în nota SA Moldovagaz.

Precizăm că începând cu data de 1 septembrie 2025 SA Moldovagaz i-a fost retrasă licența de furnizare, iar SA „Energocom” a preluat obligațiunea de serviciu public de furnizare a gazelor naturale către consumatorii finali la prețuri reglementate.


Întreprinderea precizează că un număr semnificativ de consumatori au rămas cu datorii neachitate pentru gazele naturale livrate anterior datei menționate.

Potrivit datelor actualizate la 31 la ianuarie 2026, datoria totală a consumatorilor casnici constituie 51,8 milioane  lei, dintre care în mun. Chișinău 40,9 milioane lei, iar în regiunile țării 10,9 milioane lei, în total fiind înregistrați 23 879 consumatori casnici debitori.

Totodată, datoria consumatorilor noncasnici la aceeași dată constituie circa 747,9 milioane lei (inclusiv SA „Termoelectrica” în mărime de 708,1 milioane lei), fiind înregistrați 458 debitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bulgaria se plânge de scăderea numărului de turiști români și germani: ‘Stațiunile noastre sunt pregătite, sunt curate și așteaptă turiști, dar nu există niciun...

Sectorul turistic din Bulgaria dă semnale contradictorii în acest sezon, oficialii avertizând că pregătirea infrastructurii nu se traduce în creșterea numărului de vizitatori, potrivit...

Efectele restricțiilor impuse copiilor pe rețelele sociale. Unde au fost blocate platformele și unde ‘a eșuat’ interdicția

Mai multe țări au interzis reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani, blocându-le accesul la platforme precum TikTok, YouTube, Instagram şi Facebook. Dar, în...

Frankfurt este singurul aeroport din Europa inclus în topul celor mai frumoase aeroporturi din lume în 2026, potrivit Prix Versailles

Lista celor mai frumoase aeroporturi din lume pentru 2026 a fost publicată de Prix Versailles, iar dintre cele șapte terminale selectate, doar unul este...

Trump spune că Ormuz este ‘larg deschisă’, dar poate fi garantată siguranța navelor?

Acordul dintre Statele Unite și Iran a pus capăt blocajului din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii. Președintele american...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.