O companie uriaşă de credit, ATACATĂ masiv de hackeri. 143 de milioane de clienţi sunt afectaţi

Publicat:

Aproximativ 143 milioane de consumatori din SUA – aproape jumătate din populaţia ţării-, dar şi unii rezidenţi din Marea Britanie sau Canada ar putea fi afectaţi de un atac cibernetic gigantic care a vizat timp de mai multe luni, în 2017, compania americană Equifax, specializată în protecţia şi analiza datelor personale şi financiare ale clienţilor care solicită un credit de la o bancă sau de la un organism de creditare, informează agenţiile internaţionale de presă.

‘Infractorii au exploatat o breşă informatică a unui site internet american pentru a avea acces la anumite fişiere’ între ‘mijlocul lui mai şi iulie’, a indicat joi Equifax într-un comunicat, precizând că ‘incidentul vizează în mod potenţial circa 143 milioane de clienţi în Statele Unite’.


Date precum nume, numere de securitate socială, date de naştere, adrese şi, în unele cazuri, numere de permise de conducere au fost accesate în timpul incidentului, care a fost descoperit pe 29 iulie.

Astfel de informaţii ar putea servi la furturi de identitate.

Potrivit companiei, au fost accesate numerele cardurilor de credit a circa 209.000 de persoane, precum şi documente sensibile referitoare la credite pentru aproximativ 182.000 de persoane.

‘Este, evident, un eveniment dezamăgitor pentru compania noastră (…) Prezint scuzele mele clienţilor pentru îngrijorarea şi frustrarea provocate’, a declarat directorul executiv Richard Smith, dând asigurări că Equifax procedează la verificarea tuturor sistemelor sale de securitate informatică.

Equifax a pus la dispoziţie un site şi un număr de telefon pentru clienţii săi, promiţând asistenţă gratuită împotriva furtului de identitate.

Potrivit unor experţi în securitate cibernetică, atacul a fost unul foarte grav. ‘Pe o scară de la 1 la 10, acesta este de 10. El afectează întregul sistem de raportare a creditelor din SUA pentru că toată lumea utilizează aceleaşi date’, a comentat Avivah Litan, analist la Gartner Inc., o companie care depistează fraude şi furturi de identitate.

Equifax, cu sediul în Atlanta (statul Georgia), ‘analizează datele a peste 820 milioane de consumatori şi a peste 91 milioane de companii din lume’, fiind prezentă în 24 de ţări, unde deţine 9.900 de angajaţi.

La trei zile după ce Equifax a descoperit incidentul, trei membri din conducerea sa, inclusiv directorul financiar John Gamble, au vândut acţiuni deţinute la companie pentru circa 17,8 milioane de dolari. Potrivit agenţiei Bloomberg, aceste tranzacţii nu fuseseră anunţate în documentele bursiere publicate anterior de Equifax. Compania a precizat însă că directorii ‘nu erau la curent’ cu atacul cibernetic în momentul în care şi-au vândut ‘o mică parte din acţiuni’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.