O Curte de Apel din SUA decide că administraţia Biden poate continua expulzările de la graniţa cu Mexic, cu anumite limite

Publicat:

Autorităţile Statelor Unite pot continua să expulzeze rapid familii de migranţi care trec frontiera dinspre Mexic, dar ar trebui să evite trimiterea lor acolo unde acestea riscă persecuţii sau tortură, a decis vineri o Curte federală de Apel, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Hotărârea menţine în mare parte restricţiile impuse de administraţia fostului preşedinte Donald Trump pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, chiar dacă multe alte interdicţii antiepidemice la frontieră au fost ridicate.


Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

Un grup de migranţi afectaţi, reprezentaţi de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) şi alte organizaţii non-profit, au contestat în instanţă politica de expulzare cunoscută drept Titlul 42, pe care administraţia democrată a lui Joe Biden, instalată la începutul lui 2021, a păstrat-o în mare parte în vigoare.

Organizaţiile au argumentat că expulzările sunt ilegale, însă completul Curţii de Apel nu a fost de acord, considerând că este probabil că migranţii respectivi ‘nu au dreptul de a se afla în Statele Unite, iar executivul îi poate expulza imediat’.

Totuşi, judecătorii au adăugat că ‘executivul nu poate expulza cetăţeni străini într-o ţară unde viaţa lor ar fi ameninţată din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniei politice’ sau ‘într-o ţară unde este probabil că vor fi torturaţi’.

Administraţia Biden s-a luptat pentru a menţine ordinul Titlul 42, emis în martie 2020 de Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC). Numeroşi politicieni democraţi, experţi medicali şi activişti pro-migranţi se opun ordinului, considerând că el taie în mod ilegal accesul la azil şi nu este susţinut de dovezi ştiinţifice.

Arestările la frontieră au atins în 2021 niveluri record în primul an al mandatului lui Biden şi ar putea creşte şi mai mult în anul în curs, au declarat oficiali pentru Reuters în ianuarie.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

Un judecător federal a stabilit în septembrie că politica Titlului 42 nu le poate fi aplicată familiilor, dar administraţia Biden a contestat decizia.

La începutul preşedinţiei sale, Joe Biden exceptase copiii de la politica de expulzare. De la instalarea sa la Casa Albă, peste un milion de migranţi au fost expulzaţi în baza ordinului. Mulţi dintre ei sunt persoane care au trecut frontiera mai mult decât o dată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.