StiripesursePoliticăO delegație a BNM participă la Reuniunile Anuale ale Grupului Băncii...

O delegație a BNM participă la Reuniunile Anuale ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional

Publicat:

O delegație a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, participă, în perioada 13–18 octombrie 2025, la Reuniunile Anuale ale Grupului Băncii Mondiale (GBM) și Fondului Monetar Internațional (FMI), care se desfășoară în Washington D.C., Statele Unite ale Americii.

Participarea BNM la aceste reuniuni are loc într-un moment în care Republica Moldova înregistrează rezultate notabile în procesul de modernizare financiară și integrare europeană, potrivit unui comunicat al BNM.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Pentru economia Republicii Moldova anul 2025 marchează integrarea în sistemul european de plați în euro prin aderarea la SEPA. În 6 martie 2025, Moldova a devenit membru SEPA, iar la 6 octombrie 2025, băncile au început efectiv tranzacțiile în acest sistem, care permite plăți rapide și sigure, și care apropie cetățenii și companiile din Moldova de spațiul economic european. Totodată, această operaționalizare consolidează încrederea partenerilor internaționali în soliditatea sistemului bancar moldovenesc.

Misiunile de evaluare desfășurate în cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), realizat de FMI și Banca Mondială și încheiate cu succes, marchează o etapă importantă în analizarea sistemului financiar din țara noastră. Această evaluare prevede o analiză profundă și obiectivă a calității reglementării și supravegherii sistemului bancar, realizarea unor teste de stres pentru băncile din Republica Moldova, evaluarea capacității de gestionare a situațiilor de criză și analiza modului în care sistemul financiar sprijină accesul la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și pentru alte sectoare economice esențiale.


Progresele obținute de BNM în consolidarea stabilității financiare, independenței instituționale și alinierii la standardele de reglementare europene, demonstrează că reformele derulate de autoritățile Republicii Moldova sunt orientate către o economie modernă, competitivă și incluzivă.

Aceste subiecte, alături de alte teme de interes pentru sistemul financiar – bancar, vor fi abordate de delegația BNM în cadrul discuțiilor bilaterale din marja Reuniunilor Anuale, cu accent pe consolidarea cooperării internaționale și asigurarea stabilității financiare.

Vor avea loc discuții cu oficiali de rang înalt de la FMI și Banca Mondială: precum Kenji Okamura, director general adjunct al FMI, Alfred Kammer, director al Departamentului European al FMI; Jeroen Clicq și Marnix van Rij, director executiv și respectiv director executiv supleant pentru Republica Moldova la FMI; Eugene Rhuggenaath, director executiv al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova; Antonella Bassani, vicepreședintă a Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală; și Alfonso Garcia Mora, vicepreședinte al Corporației Financiare Internaționale (IFC). De asemenea, sunt planificate întrevederi cu alți parteneri internaționali din domeniul financiar.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Delegația BNM participă la Reuniunile Anuale împreună cu oficiali ai Ministerului Finanțelor, în demersul permanent de cooperare eficientă dintre autoritățile Republicii Moldova în promovarea stabilității macroeconomice și implementarea reformelor structurale. Aceste reuniuni reprezintă un cadru de dialog internațional privind politicile economice și financiare, oferind, totodată, o oportunitate de a consolida parteneriatele Republicii Moldova cu principalele instituții financiare globale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Asociația Promo-LEX cere intervenția urgentă a autorităților pentru eliberarea a doi bărbați deținuți ilegal de regimul de la Tiraspol

Asociația Promo-LEX a depus o petiție adresată autorităților constituționale ale Republicii Moldova, prin care solicită intervenția urgentă pentru eliberarea lui Emilian Ceban și Evghenii...

Elementele naturale din mediul urban devin parte integrantă a infrastructurii

Orașele și localitățile din Moldova trebuie să țină seama de conservarea naturii în procesul de planificare a dezvoltării, întrucât zonele verzi, pădurile, corpurile de...

Comisia de evaluare a contestat hotărârea CSP cu privire la promovarea evaluării externe de către procurorul anticorupție Andrei Balan

Comisia de evaluare a procurorilor a anunțat vineri, 12 iunie, că a depus contestație la Curtea Supremă de Justiție împotriva hotărârii Consiliului Superior al...

Igor Grosu: Legislația va fi completată cu sancțiuni pentru persoanele care neagă atrocitățile regimului stalinist, inclusiv deportările și foametea

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că legislația Republicii Moldova ar urma să fie completată cu sancțiuni pentru persoanele care neagă atrocitățile regimului stalinist,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.