StiripesurseȘtirile zileiO deputată braziliană, cunoscută pentru că a adoptat 50 de copii...

O deputată braziliană, cunoscută pentru că a adoptat 50 de copii defavorizaţi, acuzată de asasinarea soţului

Publicat:

Deputata braziliană Flordelis dos Santos, cunoscută pentru adoptarea a 50 de copii defavorizaţi, a fost acuzată că a orchestrat asasinarea în 2019 a soţului ei, cu ajutorul unora dintre copiii săi, a anunţat luni parchetul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pastorul evanghelic, Anderson do Carmo, a fost împuşcat cu aproximativ treizeci de gloanţe în iunie anul trecut, la vârsta de 42 de ani, în garajul casei cuplului din Niteroi, lângă Rio de Janeiro.

Citește și : BBC trebuie să facă mai mult în favoarea diversităţii, afirmă directorul său general

“Flordelis a orchestrat omuciderea”, i-a convins pe unii dintre fiii săi să-l execute şi a susţinut că a fost un jaf care s-a terminat rău, a declarat parchetul din Rio într-un comunicat, după punerea sub acuzare a acestei cântăreţe evanghelice, 59 de ani.

Înainte, ea a încercat de cel puţin şase ori să otrăvească mâncarea sau băutura soţului ei.


Potrivit anchetatorilor, Flévio dos Santos Rodrigues, fiul biologic al lui Flordelis, l-a împuşcat pe Anderson, cu un pistol achiziţionat de Lucas César dos Santos, fiul adoptiv al cuplului. Ambii sunt în închisoare de un an.

Anderson ar fi fost ucis pentru că avea un ”control riguros asupra finanţelor familiei” şi nu era de acord ca cei apropiaţi lui Flordelis să fie trataţi mai bine decât ceilalţi membri ai familiei mari.

În total, sunt 11 acuzaţi care vor trebui să răspundă în faţa instanţei, între care Flordelis – care va putea fi arestată dacă imunitatea sa parlamentară este ridicată.

“Deputata este foarte perturbată de tot ceea ce se întâmplă, deoarece este nevinovată”, a spus avocatul ei, citat de presa locală. I s-a interzis să părăsească teritoriul.

“Ancheta a arătat că toată imaginea sa de altruism şi morală nu a fost decât un mijloc pentru a ajunge la o poziţie financiară şi politică”, a afirmat la TV Globo comisarul Allan Duarte, de la Poliţia Civilă din Niteroi.

Citește și : Trump va ţine discursuri la Convenţia Partidului Republican din SUA patru seri la rând

 

Flordelis a fost aleasă deputată sub steagul Partidului Social Democrat (PSD, conservator) în 2018.

Născută într-o favelă din Rio, ”mama” cartierelor defavorizate a avut patru copii cu Anderson, apoi a adoptat 50 de bebeluşi, copii sau adolescenţi vulnerabili şi a fondat o comunitate evanghelică.

Povestea sa plină de culoare a inspirat o docu-ficţiune în 2009 la TV Globo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.