O expertă ONU în drepturile omului se va deplasa în curând la închisoarea Guantanamo, o premieră

Publicat:

ONU a anunţat miercuri că o expertă în drepturile omului se va deplasa în zilele următoare la închisoarea militară americană din Guantanamo Bay, Cuba, o premieră după decenii de solicitări din partea organizaţiei, potrivit France Presse, scrie agerpres.

Raportoarea specială pentru drepturile omului şi lupta antiteroristă, Fionnuala Ní Aoláin, va efectua o ‘vizită tehnică’ în SUA începând cu 6 februarie, au indicat Naţiunile Unite într-un comunicat.


Citește și : Germania îşi înzestrează armata cu opt sisteme de apărare aeriană IRIS-T

Din 6 până în 14 februarie, această expertă irlandeză mandatată de Consiliul pentru drepturile omului, dar care nu se exprimă în numele ONU, se va deplasa la Washington, iar apoi la centrul de detenţie de la baza militară americană din Guantanamo Bay.

La finalul vizitei, ea va publica o declaraţie care va cuprinde concluzii şi recomandări. La 15 martie 2022, ea anunţase că primise o invitaţie preliminară din partea Washingtonului pentru a întreprinde o vizită tehnică la centrul de detenţie din Guantanamo.

În decursul a trei luni după vizita sa, experta ONU urmează să aibă o serie de întâlniri cu diferite persoane în SUA şi în străinătate, pe bază de voluntariat, în special cu supravieţuitori şi familii ale victimelor atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 şi cu foşti deţinuţi la Guantanamo.

Experţi independenţi ONU în drepturile omului au căutat acces la această închisoare militare din sud-estul Cubei de când a fost deschisă în 2002 pentru deţinuţi în ‘războiul împotriva terorismului’, care a fost dus de SUA după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Citește și : Ruşii îi acuză pe americani că au distrus baza legală a tratatului Noul START

Devenit o problemă stânjenitoare pentru Washington, care a fost acuzat de detenţii ilegale, încălcări ale drepturilor omului şi tortură, centrul de detenţie a numărat până la aproximativ 800 de ‘prizonieri de război’, cei mai mulţi încarceraţi în pofida dovezilor slabe privind implicarea lor.

La ora actuală, nu au mai rămas decât în jur de 40 de persoane în această închisoare de înaltă securitate, conform AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernul a adoptat măsuri fiscale și vamale pentru 2025

Guvernul a adoptat măsuri fiscale și vamale pentru 2025 Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025, care conține...

Dosarul Roşia Montană: Gabriel Resources a depus o cerere de anulare a hotărârii curţii de arbitraj de la Washington care era favorabilă României

Dosarul Roşia Montană: Gabriel Resources a depus o cerere de anulare a hotărârii curţii de arbitraj de la Washington care era favorabilă României Gabriel Resources,...

Un bărbat din Ungheni, reținut după ce și-a omorât soacra cu cuțitul

Un bărbat din Ungheni, reținut după ce și-a omorât soacra cu cuțitul O femeie de 72 de ani a decedat după ce în urma unui...

Noțiunea de femicid va fi introdusă în legislația Republicii Moldova

Noțiunea de femicid va fi introdusă în legislația Republicii Moldova Noțiunea de femicid, care reprezintă cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor, va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.