StiripesurseExterneO fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de...

O fabrică de azot situată la 200 de kilometri sud de Moscova, în flăcări după impactul unei drone ucrainene

Publicat:

Fabrica de azot şi amoniac Azot din regiunea rusă Tula, situată la 200 de kilometri sud de Moscova, a luat foc duminică după prăbuşirea unei drone ucrainene, a informat guvernatorul local Dmitri Miliaiev, informează EFE.

“Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării rus continuă să îi protejeze pe locuitorii din Tula de atacurile inamice; mai multe ţinte aeriene au fost doborâte. În urma prăbuşirii dronei, un incendiu a izbucnit la Azot. Incendiul a fost stins”, a spus el într-un mesaj Telegram, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Miliaiev a menţionat că două persoane au fost rănite în timpul incidentului, dar viaţa lor nu este în pericol.

El a mai declarat că Serviciul pentru Protecţia Consumatorului (Rospotrebnadzor) şi agenţiile locale de mediu monitorizează posibila poluare a mediului în urma incendiului de la fabrica chimică şi nu au fost detectate niveluri de poluare peste normă.


“Serviciile de urgenţă lucrează la faţa locului”, a adăugat el.

La rândul său, Ministerul Apărării a raportat doborârea a 64 de drone ucrainene deasupra a şapte regiuni ruseşti şi peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.

“Între 23:00, ora Moscovei (20:00 GMT) şi 7:30, ora Moscovei (4:30 GMT), apărarea aeriană rusă a interceptat şi distrus 61 de drone cu aripi fixe deasupra teritoriilor Briansk, Belgorod, Kaluga, Tula, Oriol, Kursk, regiunea Moscovei şi deasupra teritorului republicii Crimeea”, a informat ministerul rus pe Telegram.

În jurul orei 9:00, ora Moscovei (6:00 GMT), Ministerul Apărării a adăugat încă trei drone pe lista celor doborâte în regiunile Belgorod, Briansk şi Tula.

Guvernatorul Briansk, Aleksandr Bogomaz, a informat pe Telegram că 10 drone inamice au fost doborâte deasupra regiunii sale, fără să se înregistreze victime sau pagube materiale. Omologul său din Kaluga, Vladislav Şapşa, a stabilit numărul de drone doborâte la şapte.

Şapşa a adăugat că trei case din districtul Borovski au suferit daune “nesemnificative” la acoperişuri şi ferestre.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat, tot pe Telegram, doborârea a 10 drone peste noapte, în timp ce cea mai recentă declaraţie a Ministerului Apărării ridica numărul total de drone doborâte la 65.

Din cauza atacurilor asupra capitalei ruse, care, potrivit serviciilor ruse de monitorizare a dronelor de pe reţelele de socializare, au vizat Moscova în trei direcţii, sud şi vest, aeroporturile Domodedovo, Jukovski şi Vnukovo au fost nevoite să îşi înceteze temporar operaţiunile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.