StiripesurseȘtirile zileiO facultate de medicină din Japonia, condamnată pentru discriminare sexistă

O facultate de medicină din Japonia, condamnată pentru discriminare sexistă

Publicat:

O facultate de medicină din Japonia ai cărei reprezentanţi au făcut ca examenul de admitere să fie mai dificil pentru femei a fost condamnată joi pentru discriminare sexistă şi va trebui să plătească despăgubiri pentru 13 dintre ele, informează AFP, potrivit agerpres.

Universitatea Juntendo din Tokyo a anunţat în 2018 că a impus standarde mai înalte pentru femeile înscrise la examenul de admitere cu scopul “de a reduce ecartul faţă de studenţii de sex masculin”, argumentând că femeile deţin capacităţi de comunicare superioare şi dispun, deci, de un anumit avantaj în raport cu bărbaţii în timpul probelor orale.

Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte să facă un test nuclear chiar în timpul vizitei lui Biden în regiune – Black News

Un purtător de cuvânt al Tribunalului de primă instanţă din Tokyo a declarat că Universitatea Juntendo a fost condamnată la plata unor despăgubiri în favoarea reclamantelor, iar presa locală a evocat suma totală de 8 milioane de yeni (59.000 de euro).

Universitatea niponă nu a dorit să comenteze aceste declaraţii.


Guvernul japonez a deschis o anchetă în urmă cu patru ani după ce o altă instituţie din domeniul educaţiei, Universitatea medicală din Tokyo, a recunoscut că a falsificat notele candidatelor de sex feminin, pentru ca procentul studentelor să rămână în jurul pragului de 30%.

Potrivit presei nipone, comitetul de selecţie acţiona astfel pe motiv că femeile, chiar dacă devin medici, îşi vor părăsi apoi posturile pentru a se căsători şi pentru a avea copii.

Citeşte şi: Mevlut Cavusoglu s-a întâlnit cu Anthony Blinken la New York – Black News

Ministerul Educaţiei din Japonia a explicat cu acea ocazie că a investigat concursurile de admitere organizate de 81 de şcoli publice şi private şi că a descoperit proceduri reprobabile în 10 dintre ele, inclusiv în patru unităţi de învăţământ care au comis discriminări faţă de candidatele de sex feminin.

Mai multe acţiuni în justiţie au fost demarate după publicarea raportului redactat de acest minister.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.