StiripesurseSocialO femeie a fost violată și omorâtă la Florești

O femeie a fost violată și omorâtă la Florești

Publicat:

Procuratura anunță pronunțarea a două sentințe de condamnare pentru fapte de viol și omor, comise în raionul Florești și municipiul Chișinău.

În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că, la 6 iunie 2025, pe timp de noapte, un bărbat în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se pe un drum îngustat de țară, dintr-o localitate din raionul Florești, cu scopul satisfacerii poftei sexuale, a lovit cu picioarele o femeie.

Citeşte şi: Desemnarea lui Alexandru Munteanu în funcția de premier a fost publicată în Monitorul Oficial – Stiripesurse.md

Inculpatul a târât victima pe pământ și, cu aplicarea forței fizice, a întreținut cu aceasta un act sexual neconsimțit.

După comiterea violului, bărbatul a sugrumat femeia, până când a survenit decesul.


Prin sentința Judecătoriei Soroca, sediul Central, din 22 octombrie 2025, a fost stabilită o pedeapsă de 23 ani de  închisoare pentru făptuitor, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Procurorii de la Florești nu sunt de acord cu sancțiunea și vor contesta sentința cu apel, solicitând cea mai aspră pedeapsă, și anume detențiunea pe viață.

Printr-o altă sentință, din 24 octombrie 2025, doi bărbați din Chișinău au fost condamnați pentru omorul amicului de pahar, comis în martie  2025. Unul din făptuitori, a fost acuzat și de violul unei femei săvârșit în aprilie 2025. Prin urmare unul din inculpați a fost condamnat pentru ambele infracțiuni la 25 de ani de închisoare, iar celălalt inculpat – la 18 ani de închisoare, pentru fapta de omor.

Ambele sentințe sunt cu drept de atac.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alți doi procurori din municipiului Chișinău au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

Alți doi procurori au fost evaluați de Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierile au avut loc la finele săptămânii trecute și...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

Maia Sandu, întrevedere cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei

Președinta Maia Sandu, împreună cu reprezentanți ai Parlamentului și Comisiei Electorale Centrale, s-a întâlnit astăzi cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei, în contextul punerii...

Guvernul Tofan va menține compensațiile la energie pentru sezonul rece, dar mai țintit, doar pentru gospodăriile vulnerabile, corelate cu măsuri de eficiență energetică

Guvernul condus de premierul desemnat Vasile Tofan va menține mecanismele țintite de protecție pentru populație în perioadele de criză, inclusiv compensațiile la energie pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.