StiripesurseSintezeO femeie ar putea fi trimisă la închisoare în Dubai, după...

O femeie ar putea fi trimisă la închisoare în Dubai, după ce a insultat-o pe noua soție a fostului soț

Publicat:

O britanică ar putea face doi ani de închisoare în Dubai pentru că ar fi folosit limbaj necorespunzător cu privire la noua soţie a fostului soţ, pe Facebook, conform activiştilor, scrie The Guardian, potrivit News.ro .

Laleh Shahravesh, în vârstă de 55 de ani, originară din sud-vestul Londrei, a fost arestată împreună cu fiica sa adolescentă pe aeroportul din Dubai în martie. Ea ar putea face doi ani de închisoare şi ar putea fi nevoită să plătească o amendă de 50.000 de lire pentru două postări de pe Facebook pe care le-a făcut când locuia în Marea Britanie în 2016, conform grupării de activişti Detained in Dubai („Reţinuţi în Dubai”).

Citește și : Pierre Moscovici este de părere că Marea Britanie nu va părăsi UE fără un acord pe 12 aprilie

Femeia se afla împreună cu fiica sa în Dubai pentru a participa la înmormântarea fostului soţ, care a murit din cauza unui atac de cord pe 3 martie.

Fiica sa în vârstă de 14 ani a putut zbura apoi acasă şi în prezent locuieşte cu rudele. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Marea Britanie a afirmat că staff-ul instituţiei încearcă să o ajute pe femeie după ce a fost reţinută în Emiratele Arabe Unite (EAU).


El a precizat: „Suntem în contact cu autorităţile din EAU privind cazul ei”.

Shahravesh a fost căsătorită cu fostul soţ timp de 18 ani şi cei doi au locuit în Dubai timp de opt luni.

Ea se întorsese la Londra împreună cu fiica ei în timp ce soţul a rămas în Dubai având în plan să se alăture familiei ulterior. Câteva luni mai târziu, Shahravesh a primit acte de divorţ iar la scurt timp a văzut fotografii pe Facebook care arătau că fostul ei soţ s-a recăsătorit, conform activiştilor.

Ea a postat atunci două comentarii online, scrise în limba Farsi, într-unul dintre ele Shahravesh spunând: „Sper să intri sub pământ idiotule. Blestemat să fii”. Apoi ea ar fi făcut un comentariu nepotrivit despre noua soţie.

Citește și : Federica Mogherini face apel la încheierea unui armistițiu umanitar în Libia

Radha Stirling, directoarea Detained in Dubai a declarat că această experienţă este „dureroasă” pentru familia clientei sale.

Fiica lui Shahravesh îi va trimite o scrisoare liderului din Dubai şi premierului Emiratelor Arabe Unite pentru a cere eliberarea mamei.

Shahravesh a fost eliberată pe cauţiune şi în prezent este cazată la un hotel după ce i-a fost confiscat paşaportul, conform BBC.

Stirling a făcut apel la oficialii britanici să avertizeze cetăţenii cu privire la legile despre defăimare şi infracţiuni cibernetice din Emiratele Arabe Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.