O femeie de 92 de ani din Germania, condamnată din nou la închisoare pentru negarea Holocaustului

Publicat:

O femeie din Germania care a executat deja mai multe pedepse cu închisoarea pentru negarea Holocaustului a fost găsită vinovată din nou, vineri, de incitare la ură, relatează dpa. Femeia în vârstă de 92 de ani abia fusese eliberată din închisoarea unde a petrecut doi ani şi jumătate pentru motive similare, scrie agerpres.

Vineri, un tribunal districtual din Berlin a condamnat-o pe Ursula Haverbeck la un an după gratii pentru negarea Holocaustului ca fapt istoric, într-un interviu publicat online în 2018.


Citește și : Profesorul anului predă într-o școală din India. El a fost premiat cu un milion de dolari

Haverbeck a susţinut că afirmaţiile sale au fost interpretate greşit sau scoase din context.

Femeia este cunoscută pentru că a negat public în repetate rânduri Holocaustului şi doar cu câteva săptămâni în urmă a fost pusă în libertate după ispăşirea unei pedepse de doi ani şi jumătate de închisoare, tot pentru discurs de ură.

Ea a fost condamnată de mai multe ori la diferite sancţiuni, inclusiv privare de libertate, pentru fapte similare, prima dată în 2004, când i-a fost aplicată doar o amendă.

Ursula Haverbeck susţine că lagărul de concentrare de la Auschwitz a fost un simplu lagăr de muncă. Istoricii estimează că circa 1,1 milioane de oameni au fost ucişi în timpul regimului nazist doar în lagărul Auschwitz-Birkenau.

Citește și : Norvegia pune la bătaie trei vaccinuri în combaterea pandemiei de coronavirus

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.