StiripesurseȘtirile zileiO femeie este judecată după ce şi-a bătut copilul

O femeie este judecată după ce şi-a bătut copilul

Publicat:

O femeie în vârstă de 23 de ani a ajuns pe banca acuzaților, după ce și-ar fi agresat copilul de trei ani. Oficiul Fălești al Procuraturii Bălți a transmis cauza penală în instanța de judecată.

Potrivit procurorilor, pe 24 noiembrie 2025, femeia și-ar fi lovit copilul, care la acel moment avea trei ani, cu o mătură peste față, după care minorul s-ar fi lovit cu capul de perete. Fiind examinat de către medici, au fost depistate echimoze la nivelul spatelui și feței minorului.

Citeşte şi: Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Buna Vestire – Stiripesurse.md

Raportul de expertiză, a arătat că micuțul s-a ales cu vătămări ușoare a integrității corporale.

Conform declarațiilor martorilor, femeia des își maltrata copilul, însă de fiecare dată îl convingea să nu spună nimănui despre cele întâmplate.


Faptele femeii au fost încadrate juridic potrivit art. 201/1 alin. (2) lit. a1) din Codul penal. Potrivit legii, acestea se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore sau cu închisoare de până la șase ani.

Reamintim că violența asupra copiilor nu este o metodă de educație, ci o infracțiune. Îndemnăm părinții să-și protejeze copiii și să apeleze la sprijin în situații dificile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor

Lucrările de modernizare a intersecției drumurilor naționale M1 și R4, din apropierea localităților Cricova, Ciorescu și Goianul Nou, au fost realizate în proporție de...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.