StiripesurseSocialO femeie şi nepoţii săi s-au intoxicat cu monoxid de carbon

O femeie şi nepoţii săi s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Publicat:

O femeie de 58 de ani și doi minori, de 13 și 11 ani, au fost salvați după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o locuință din satul Lopatna, raionul Orhei. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 24 noiembrie, anunță IGSU.

Potrivit autorităților, cei trei au fost depistați în stare inconștientă de tatăl copiilor, care a solicitat imediat ajutor. La fața locului au intervenit două echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare și au reușit să salveze victimele. Ulterior, acestea au fost transportate la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.

Citeşte şi: O dronă Shahed a traversat spațiul aerian al R. Moldova în această dimineață – Stiripesurse.md

Primele constatări ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că intoxicarea s-a produs în urma exploatării unei sobe defecte. Proprietara efectuase lucrări de reparație, însă acestea nu au fost finalizate. Soba avea fisuri prin care au pătruns în încăpere gaze toxice. Mai mult, proprietarii nu au aerisit încăperea, iar focul a fost lăsat să ardă pe parcursul nopții.

IGSU atenționează populația să respecte cu strictețe regulile de utilizare a sobelor și altor surse de încălzire, să verifice starea acestora înainte de folosire, să le întrețină corespunzător și să stingă focul pe timp de noapte.


Potrivit instituției, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 28 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon în Republica Moldova, în urma cărora 67 de persoane au suferit, iar patru și-au pierdut viața.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.