StiripesurseExterneO femeie transsexuală câştigă în premieră concursul de frumuseţe 'Miss Ţările...

O femeie transsexuală câştigă în premieră concursul de frumuseţe ‘Miss Ţările de Jos’

Publicat:

O transsexuală a fost încoronată în premieră “Miss Ţările de Jos”, a anunţat juriul după competiţia desfăşurată în acest weekend la Leusden, la aproximativ 60 de kilometri sud-est de capitala Amsterdam, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.

Câştigătoarea este Rikkie Kolle, în vârstă de 22 de ani, care a declarat că apără cauza tuturor “micilor Rikkie care sunt respinşi de familiile lor”.

Citeşte şi: Zelenski îl face praf pe președintele bulgar din cauză că se opune înarmării Ucrainei – Black News

Juriul i-a lăudat povestea de viaţă şi determinarea. “Această finalistă a strălucit pe tot parcursul spectacolului, având totodată cel mai mare progres. Ea are o poveste solidă, cu o misiune clară”, a declarat juriul după anunţarea deciziei.

Kolle nu este străină de lumea concursurilor de frumuseţe din Ţările de Jos. În 2018, ea a ajuns în finala competiţiei TV “Holland’s Next Top”.


“Ştiu mai bine decât oricine cum este să te simţi singură şi să nu fii înconjurată numai de gânduri pozitive”, a spus Rikkie Kolle în prezentarea de la acest concurs.

“Când eram micul Rik şi am dezvăluit că sunt persoană transgen n-a fost uşor pentru toată lumea şi am trecut şi prin asta”, a povestit ea.

Citeşte şi: Nedreptatea din Cisiordania – Black News

“Astăzi, câţiva ani mai târziu, sunt mai puternică în pielea mea decât oricând şi vreau să transmit acest lucru tuturor celor care au nevoie de asta. Pentru că atât timp cât rămâi întotdeauna cine eşti, nimeni nu poate fi deasupra ta”, a spus Kolle, originară din Amsterdam.

“Pledez pentru toţi micii Rikkie care sunt respinşi de familiile lor să devină cine îşi doresc să fie. Îi ajut să îşi facă imaginea de sine şi acceptarea mai puternice, de neatins”, a declarat câştigătoarea competiţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soția lui Peskov dă în judecată UE. Cere milioane de euro pentru că nu e lăsată să plimbe în Europa

Tatiana Navka, soţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a iniţiat o acţiune în justiţie menită să anuleze sancţiunile Uniunii...

Putin a vorbit militarilor ruși despre România. ‘Este posibil să nu se întâmple mâine sau poimâine’

Ucraina îşi va pierde mai devreme sau mai târziu teritoriile din vest, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, în cadrul unei întâlniri cu...

De ce schimbă România strategia față de Rusia

Războiul s-a mutat la Gurile Dunării, iar spațiul dintre Rusia și NATO se îngustează până la dispariție. Militarii români au doborât în trei zile...

‘Am fost păcălită de propaganda rusă’. Spectaculoasa schimbare a activistei MAGA Laura Loomer și semnalul trimis de Trump

După ani în care a atacat Ucraina, l-a prezentat pe Volodimir Zelenski drept nazist și a cerut ca Vladimir Putin să ocupe întreaga țară,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.