StiripesurseExterneO furtună de crize și prioritatea numărul 1 a lui Trump

O furtună de crize și prioritatea numărul 1 a lui Trump

Publicat:

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că, dintre multiplele crize aflate în desfăşurare în lume, prioritatea sa va fi “rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia”, într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, publicat miercuri, transmite AFP, conform AGERPRES.

“Prioritatea este rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia. Aceste două ţări suferă pierderi umane incredibile. Sute de mii de soldaţi sunt ucişi”, a declarat sâmbătă Donald Trump pentru săptămânalul francez, în timpul vizitei sale la Paris pentru participarea la redeschiderea Catedralei Notre-Dame.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

“Există enorm de multe crize în lume. De câteva zile, avem una nouă în Siria. Vor trebui să se descurce singuri pentru că noi nu suntem implicaţi acolo, şi nici Franţa nu este”, a adăugat Donald Trump.

“Orientul Mijlociu este, de asemenea, o mare prioritate, dar cred că este o situaţie mai puţin dificil de gestionat decât Ucraina şi Rusia”, a estimat preşedintele ales al SUA.


Planul de pace în 24 de ore

Donald Trump, care va prelua mandatul de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, a afirmat de mult timp că, odată ajuns la putere, va pune capăt în “24 de ore” conflictului din Ucraina, care durează de aproape trei ani, stârnind îngrijorări în Ucraina, care se teme că va fi împinsă să facă concesii teritoriale importante Rusiei în schimbul păcii.

Sâmbătă, pentru prima dată de la alegerea sa, Donald Trump s-a întâlnit la Paris cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, sub auspiciile preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Duminică, el a cerut o “încetare imediată a focului” şi negocieri, scriind pe platforma sa Truth Social că Volodimir Zelenski era gata să “încheie un acord şi să pună capăt acestei nebunii”.

Preşedintele ucrainean, la rândul său, şi-a exprimat marţi faţă de Donald Trump “profunda recunoştinţă” pentru “hotărârea sa puternică” de a pune capăt războiului cu Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia circulară, soluția simplă pentru mai puțină risipă. Cum reduci deșeurile fără să-ți complici viața

Economia este esențială în lupta împotriva schimbărilor climatice. De aceea, continuarea tranziției de la o economie liniară la o economie circulară este atât de...

Ochelarii de soare purtați de Macron la forumul de la Davos în ianuarie, vânzări online de peste 1.000 de bucăți, cât producția pentru 5...

Producătorul italian de ochelari iVision Tech a declarat vineri că marca sa Henry Jullien a vândut online peste 1.000 de perechi de ochelari de...

Escrocheria ‘schimbarea contorului electric’: O femeie de 77 de ani din capitală a rămas fără 923 000 de lei

Poliția investighează un caz de escrocherie în care o femeie de 77 de ani din sectorul Rîșcani al capitalei a fost deposedată de 923...

Avocații familiei Ludmilei Vartic reclamă un tratament inechitabil la studierea dosarului: ‘Ni se permite doar să luăm notițe!’

Avocații familiei Ludmilei Vartic afirmă că au analizat deja cele mai importante probe din dosar și că, în prezent, acuzarea dispune de suficiente elemente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.