StiripesurseȘtirile zileiO grupare islamistă a revendicat atacul sinucigaș din capitala Afganistanului

O grupare islamistă a revendicat atacul sinucigaș din capitala Afganistanului

Publicat:

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul sinucigaş care a vizat joi Universitatea afgană de apărare naţională, o instituţie de învăţământ superior situată în vestul oraşului Kabul, atacul soldându-se cu cel puţin şase morţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Explozia a avut loc la prânz (ora 7,30 GMT), aproape de poarta de intrare în Universitatea Mareşal Fahim, la marginea şoselei”, a indicat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Firdaws Faramarz. Atacatorul kamikaze, care mergea pe jos, ”a fost reperat de un soldat şi şi-a detonat încărcătura înainte de a-şi atinge ţinta”, a explicat el.

Citește și : Zeci de militante Femen au prostesat la Paris împotriva crimelor asupra femeilor (FOTO/VIDEO)

Potrivit celui mai recent bilanţ, şase persoane au murit şi alte 16 au fost rănite, potrivit lui Faramarz.

Atentatul, survenit la o oră când numeroşi cadeţi părăsesc instituţia în această perioadă de Ramadan, a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, potrivit site-ul american Site, specializat în supravegherea grupărilor islamiste şi extremiste.


SI a afirmat că a omorât ”50 studenţi militari”.

Academia militară naţională afgană, înfiinţată în 2005, formează ofiţeri superiori ai armatei. O mare anexă a universităţii adăposteşte o bază ultrasecurizată cu numeroşi soldaţi ai NATO care îi instruiesc pe cadeţii afgani.

Citește și : Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei

Mai multe atacuri cu grenadă sau executate de oameni înarmaţi circulând pe motociclete au vizat în ultimele săptămâni poliţişti în capitală, în timp ce talibanii şi SUA se află de mai multe luni în convorbiri de pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.