O jurnalistă neozeelandeză însărcinată, primită de talibani în Afganistan pentru a naşte

Publicat:

O jurnalistă neozeelandeză însărcinată a povestit, duminică, că a fost primită de talibani în Afganistan după ce i-a fost imposibil să revină în ţară pentru a naşte din cauza reglementărilor anti-COVID foarte drastice, relatează AFP, potrivit agerpres

“Mă simt trădată” de Noua Zeelandă, a afirmat Charlotte Bellis, într-o scrisoare trimisă Radio New Zealand de la Kabul.


Citește și : Guvernul australian investeşte 1 miliard de dolari penru conservarea Marii Bariere de Corali

În scrisoarea deschisă publicată de New Zealand Herald, Charlotte Bellis a explicat că lucra pentru canalul Al-Jazeera în Afganistan. După ce s-a întors la Doha, unde se află sediul canalului, ea şi-a dat seamă că aştepta un copil.

Cum în Qatar este interzisă sarcina în afara căsătoriei, ea şi-a păstrat situaţia secretă în timp ce se pregătea să se întoarcă în Noua Zeelandă.

Totuşi, ţara sa de origine, care şi-a închis frontierele în martie 2020 din cauza pandemiei, a admis foarte puţine cazuri de revenire a cetăţenilor săi din străinătate.

Când a aflat că nu va putea beneficia de nicio derogare pentru a se întoarce acasă, Charlotte Bellis a făcut apel la înalţi responsabili talibani. Aceştia i-au propus apoi să vină să nască în ţara lor, unde îşi desfăşoară activitatea partenerul ei, un fotoreporter belgian.

“Suntem fericiţi pentru dumneavoastră, puteţi veni şi nu veţi avea probleme”, i-au transmis talibanii, după cum a povestit într-un interviu.

“Când aveam nevoie, guvernul neozeelandez mi-a transmis că nu sunt binevenită”, a acuzat jurnalista. “Când talibanii îi oferă azil unei femei însărcinate şi necăsătorite atunci ştii că te afli într-o situaţie dificilă”, a mai spus ea.

Charlotte Bellis, care i-a întrebat deja pe talibani ce vor face pentru a garanta drepturile femeilor şi fetelor, a declarat că este “ironic” ca ea să pună acum aceeaşi întrebare propriului său guvern.

Citește și : Marine Le Pen le cere persoanelor tentate să-i părăsească tabăra în favoarea rivalului său Eric Zemmour să o facă ‘acum’

După ce a vorbit public despre problemele cu care s-a confruntat şi a angajat avocaţi, Charlotte Bellis a fost convocată de autorităţile neozeelandeze care i-au spus că cererea sa va fi reexaminată.

Chris Hipkins, ministrul neozeelandez care răspunde de lupta împotriva COVID-19, a declarat într-un comunicat că le-a cerut funcţionarilor să verifice dacă toate procedurile au fost aplicate corect în cazul jurnalistei, “care pare la o primă vedere să merite explicaţii suplimentare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.