O lege împotriva violenţelor la adresa femeilor a intrat oficial în vigoare în Maroc

Publicat:

O lege împotriva violenţelor la adresa femeilor a intrat oficial în vigoare miercuri în Maroc, după ani de dezbateri aprinse şi pe fondul unui caz de viol colectiv care a suscitat o amplă reacţie în această ţară, informează AFP, conform agerpres.

Discutat de cinci ani, textul a fost definitiv adoptat de parlamentul marocan în februarie, însă rămâne insuficient în opinia mişcărilor feministe.


Citește și : Uraganul Florence amenință coasta de est a SUA cu inundații puternice

Legea incriminează pentru prima dată “unele acte considerate ca fiind forme de hărţuire, agresiune, exploatare sexuală sau rele tratamente”. De asemenea, ea înăspreşte sancţiunile pentru anumite cazuri şi prevede “mecanisme pentru a prelua în grijă femeile victime” ale violenţelor.

Acesta este “unul dintre cele mai importante texte care întăresc arsenalul juridic naţional în domeniul egalităţii între sexe”, şi-a exprimat satisfacţia ministrul Familiei, Femeii, Solidarităţii şi Dezvoltării Sociale, Bassima Hakkaoui, pentru agenţia MAP.

Cu toate acestea, fostul ministru pentru Drepturile Femeilor şi militantă pentru egalitate între sexe, Nouzha Skalli, a estimat că legea nu ţine cont de “definiţiile internaţionale în materie de violenţe la adresa femeilor”, invocând în acest sens “violul conjugal” care rămâne nepedepsit.

În Maroc, mass-media şi ONG-urile avertizează în permanenţă în legătură cu flagelul violenţelor suportate de femei, în special hărţuirile, în timp ce mai multe cazuri de agresiuni au ţinut în ultimii ani primele pagini ale ziarelor. Locurile publice sunt cele unde violenţa la adresa femeilor se manifestă cel mai mult, potrivit unui studiu din 2015 al Observatorului Naţional asupra Violenţelor la adresa femeilor.

Citește și : Netanyahu acuză liderii europeni că manifestă toleranţă faţă de Iran

Textul intră în vigoare pe fondul cazului unei tinere marocance care acuză un grup de bărbaţi din satul său că au sechestrat-o şi violat-o, caz ce a stârnit ample reacţii. În imagini video difuzate la sfârşitul lui august şi devenite virale, Khadija, 17 ani, povesteşte cum a fost răpită, sechestrată, violată şi torturată timp de două luni de tineri din satul său. Mărturia ei filmată, în care tânăra arată nişte tatuaje obscene şi urme de arsuri făcute cu ţigarete pe corpul său, a stârnit un val de solidaritate.

Doisprezece dintre presupuşii agresori au fost plasaţi în detenţie preventivă. Procesul a debutat în 6 septembrie, iar următoarele audieri sunt fixate pentru 10 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.