StiripesurseCultură și MediaDiverseO lucrare de Banksy apărută pe un perete din Marsilia a...

O lucrare de Banksy apărută pe un perete din Marsilia a fost curăţată după ce fusese vandalizată

Publicat:

La două zile după apariţia sa pe un perete din Marsilia, în sud-estul Franţei, o operă a artistului de “street art” Banksy a fost vandalizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă de atunci a fost curăţată, a constatat un jurnalist AFP.

Vopseaua de culoare violet a fost curăţată rapid duminică dimineaţă, astfel încât opera originală era din nou vizibilă duminică la prânz, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Lucrarea enigmaticului artist de “street art” a fost descoperită vineri pe o stradă liniştită din Marsilia, aproape de una dintre plajele celui de-al doilea oraş ca mărime din Franţa, aflat pe coasta Mediteranei.

Artistul, a cărui identitate rămâne încă un mister, postase o fotografie a lucrării sale, fără niciun comentariu, pe profilul său de Instagram. În imagine se poate vedea un far desenat pe un perete bej alături de cuvintele: “I want to be what you saw in me” (Vreau să fiu ceea ce ai văzut în mine). O umbră falsă este desenată pe trotuar în dreptul unui stâlp din apropiere, creând senzaţia că farul este proiecţia obiectului stradal.


Chiar dacă a realizat şi tablouri sau sculpturi, Banksy este faimos pentru lucrările sale de artă stradală, care apar pe străzile din întreaga lume, provocând adesea isteria publicului.

Şi duminică, numeroşi curioşi au venit să admire lucrarea, imortalizând-o cu telefoanele mobile.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Lucrările lui Banksy au generat venituri de zeci de milioane de dolari, făcându-l unul dintre cei mai cunoscuţi artişti în viaţă din lume.

Creaţiile sale au adesea mesaje puternice şi provocatoare, abordând teme precum războiul, capitalismul, controlul social sau drepturile omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.