StiripesurseSintezeO lucrătoare umanitară spaniolă face ÎNCHISOARE în Israel

O lucrătoare umanitară spaniolă face ÎNCHISOARE în Israel

Publicat:

Un tribunal militar israelian din Cisiordania a condamnat miercuri o lucrătoare umanitară spaniolă la 13 luni de închisoare pentru deturnare de fonduri în favoarea unui grup palestinian, dar ea ar putea fi eliberată condiţionat, informează AFP, potrivit agerpres.

Aflată în detenţie din luna aprilie, Juana Rashmawi a recunoscut, conform autorităţilor israeliene, că a strâns fonduri pentru un ONG palestinian pentru care ea lucra, ‘Health work committees’. Banii au servit Frontului popular pentru eliberarea Palestinei (FPEP), mişcare considerată teroristă de Israel.

Citeşte şi: Zece tendințe de urmărit în anul care vine – Black News

În vârstă de 63 de ani, Rashmawi a fost condamnată de tribunalul militar din oraşul Ofer la 13 luni de închisoare şi o amendă de 50.000 şekeli (circa 14.300 de euro), a indicat pentru AFP avocatul său, Avigdor Feldman.

Sentinţa fusese propusă săptămâna trecută de către Juana Rashmawi însăşi, în cadrul unui acord de negociere a pedepsei, o procedură uzuală în tribunalele militare israeliene din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de Israel.


Citeşte şi: Iar ‘a vorbit gura fără el’! Biden trebuie să-şi clarifice declaraţiile ambigue referitoare la independenţa Taiwanului – Black News

Feldman a dat asigurări că Juana Rashmawi nu a fost implicată în transferul de bani către FPEP. ”Ea lucra pentru o organizaţie de sănătate, aducea bani pentru organizaţia respectivă şi nu ştia că aceşti bani erau transferaţi FPEP”, a spus avocatul.

Numeroşi militanţi palestinieni optează pentru acorduri de negociere a pedepsei pentru a evita condamnări mai grele la finalul unor proceduri pe care le consideră ilegale şi lipsite de imparţialitate la adresa lor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.