StiripesurseSocialO minoră a fost agresată sexual în drum spre casă

O minoră a fost agresată sexual în drum spre casă

Publicat:

Un bărbat de 42 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, fiind găsit vinovat de comiterea acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite asupra unei minore.

Totul s-a întâmplat pe 2 octombrie 2025. Bărbatul, fiind în stare de ebrietate și voind să-și satisfacă pofta sexuală, a urmărit o minoră de 15 ani care coborâse din transportul public și se îndrepta spre casă.

Citeşte şi: Statul începe rambursarea accizei la motorină pentru fermieri – Stiripesurse.md

La un moment dat, individul s-a apropiat din spatele acesteia și a atins-o în zona intimă.

„Imediat după incident, minora s-a întors și l-a confruntat pe bărbat, care a încercat să părăsească locul faptei. Aceasta l-a urmărit pentru a-i afla identitatea și a reușit să fotografieze actul de identitate al inculpatului, apoi și-a anunțat mama, iar incidentul a fost imediat sesizat organelor de drept. În urma sesizării, inculpatul a fost reținut de către polițiști”, comunică Procuratura.


La ședința de judecată, bărbatul și-a recunoscut vina. Totodată, acesta a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

De menționat că inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru comiterea infracțiunilor de jaf, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.

În context, Procuratura Generală subliniază că legea penală sancționează nu doar faptele de viol, ci și orice alte manifestări sexuale ilegale, inclusiv atingerile nedorite sau alte comportamente care afectează integritatea și demnitatea persoanei.

Instituția încurajează victimele sau persoanele care sunt martore ale unor astfel de comportamente să sesizeze imediat autoritățile. „Orice faptă care atentează la libertatea și inviolabilitatea sexuală va fi investigată cu maximă seriozitate, iar făptuitorii vor fi trași la răspundere conform legii.”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.