StiripesurseSocialO minoră a traficat pentru prostituție alte trei minore. Cea mai...

O minoră a traficat pentru prostituție alte trei minore. Cea mai mică avea doar 13 ani

Publicat:

Trei adolescente au încetat să fie exploatate sexual, după reținerea și condamnarea la 10 ani închisoare a unei tinere, care le traficase, anunță procurorii.

Citește și: Viceprimarii Olga Ursu și Angela Cutasevici merg în Parlament

Două din victime de 13 și 14 ani fugite de acasă au fost convinse de condamnată să consume droguri de tip „sare”. Faptele au avut loc începând cu anul 2018, atunci când însăși condamnata avea doar 15 ani. Aceasta le-a exploatat pe copile și după ce a împlinit vârsta de 16 ani.

Cele trei victime aveau atunci vârste de 13, 14 și 17 ani. Pe copila cea mai mică, condamnata a cunoscut-o în contextul unei întâlniri cu o prietenă, pe a doua – la școala internat pe care ulterior ambele periodic îl părăseau pentru prestarea serviciilor sexuale, iar pe cea mai mare victimă a cunoscut-o pe o rețea de socializare. Prima întâlnire cu ultima din victime au avut-o chiar pe strada din Chișinău, pe care  mai apoi condamnata organiza prestarea serviciilor sexuale pentru toate trei victime, precum și în apartamente închiriate la 24 sau 48 de ore.

Vinovăția condamnatei ține de faptul că aceasta a profitat de vârsta copilelor, familiile lor cu situații problematice din care primele două erau fugite. Aceasta, deci, le-a abordat și manipulat pe fiecare din victime în mod individualizat, cu luarea în considerare a stării lor: nevoia de adăpost sau de bani. Mai mult decât atât, aceasta le amenința pe victime cu bătaia, dar și cu moartea. Iar în cazul celei mai mici, care nu revenea acasă de frica pedepsei de la mama, pe lângă amenințări, condamnata îi repeta faptul că „mama ta nu are bani ca să aibă grijă de tine, iar eu o să am.”


Totodată, aceasta le-a ademenit pe cele mai mici copile de 13 și 14 ani să fumeze un drog denumit „sare”, le organiza cazarea în diferite apartamente și transportarea cu taxiul în diferite locații pentru clienți. De asemenea, condamnata organiza și publicarea anunțurilor privind prestarea serviciilor sexuale pe portalul „999.” Sub pretextul că banii câștigați erau puși și cheltuiți din „portmoneul comun,” victimele ulterior nu aveau acces liber la bani.

În final, cea mai mică copilă a fost găsită de mama ei, după care a urmat depunerea plângerii la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Chișinău, care sub conducerea procurorilor PCCOCS au reținut-o pe învinuita care acum are vârsta de 22 de ani.

Ulterior, la demersul procurorilor, aceasta a fost plasată în arest, cu trimiterea dosarului penal în judecată și condamnarea ei acum la 10 ani închisoare, cu asigurarea garanțiilor procedurale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.