StiripesurseȘtirile zileiO musulmană, prima femeie care va conduce Singapore

O musulmană, prima femeie care va conduce Singapore

Publicat:

Halimah Yacob, o musulmană din rândul minorităţii malay a devenit miercuri prima femeie care devine preşedintele statului Singapore, un eveniment contestat de unii critici care au denunţat ascensiunea în această funcţie onorifică fără organizarea unor alegeri, relatează AFP, potrivit agerpres.

Halimah Yacob, fost preşedinte al Parlamentului, fiind şi în acest caz prima femeie care a deţinut respectiva funcţie, a ocupat automat funcţia supremă în stat după ce doi potenţiali rivali au fost eliminaţi deoarece nu îndeplineau toate criteriile cerute, potrivit autorităţilor.

‘Unul dintre criterii prevede că în cazul candidaţilor care vin din sectorul privat aceştia trebuie să justifice trei ani de activitate la conducerea unei întreprinderi care să aibă un capital de cel puţin 500 milioane de dolari singaporezi (310 milioane de euro), ceea ce nu a fost cazul celor doi potenţiali rivali.

Citeşte şi: CHITARISTUL GOL şi-a câştigat momentul său de glorie în timpul protestelor din Paris – VIDEO

Halimah Yacob, 63 de ani, a fost aleasă la conducerea Parlamentului în 2013. Ea a demisionat în august pentru a se lansa în cursa pentru prezidenţiale.


Şeful executivului este premierul Lee Hsien Loong, membru al Partidului Acţiunii Populare (PAP) la putere din 1959.

Este prima dată de asemenea când preşedinţia a fost acordată unui membru al comunităţii malay în urma unei reforme a Constituţiei în 2016 ce a vizat garantarea dreptului reprezentanţilor diferitelor comunităţi etnice de a candida la conducerea statului. Comunitatea chineză este etnia majoritară.

Citeşte şi: Jean-Claude Juncker anunţă: România trebuie să intre rapid în Schengen

În schimb, nu este pentru prima dată în Singapore, ţară bogată în care libertatea de expresie este strâns controlată, când candidaţii la prezidenţiale sunt descalificaţi, făcând inutilă organizarea unui scrutin.

Anunţarea numirii lui Halimah Yacob a provocat critici pe reţele de socializare. Ultimul reprezentant al minorităţii malay care a deţinut funcţia de preşedinte al Singapore a fost Yusof Ishak, între 1965 şi 1970, în primii ani de la independenţa arhipelagului.

Halimah Yacob, mamă a cinci copii, va fi învestită joi în funcţia de preşedinte al ţării pentru un mandat de şase ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.