StiripesurseȘtirile zileiO navă de război americană a traversat strâmtoarea Taiwanului

O navă de război americană a traversat strâmtoarea Taiwanului

Publicat:

O navă de război americană a traversat marţi strâmtoarea Taiwanului, care separă insula de China continentală, a anunţat marina americană, ceea ce reprezintă o premieră după summitul virtual dintre preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping, relatează AFP, potrivit agerpres.

Trecerea strâmtorii Taiwanului de către USS Milius, un distrugător din clasa Arleigh Burke echipat cu rachete, a reprezentat un simplu tranzit de rutină, a menţionat flota a 7-a a SUA.

Citeşte şi: Eșecul catastrofal al elitei distruge bazele economice ale Occidentului – Black News

Această traversare “demonstrează angajamentul Statelor Unite în favoarea unei regiuni Indo-Pacific liberă şi deschisă”, a adăugat sursa citată într-un comunicat de presă.

Evenimentul are loc la o săptămână după întrevederea virtuală dintre preşedinţii chinez şi american, îndeosebi pe subiectul Taiwanului, care cristalizează toate tensiunile dintre cele două puteri.


Insula are o guvernare proprie din 1949, dar China consideră acest teritoriu autoguvernat democratic drept parte a sa şi ameninţă cu recurgerea la forţă dacă Taiwanul îşi va proclama oficial independenţa.

Navele de război americane efectuează periodic exerciţii în strâmtoare, ceea ce suscită furia Beijingului.

Citeşte şi: Un autocar plin cu oameni A LUAT FOC în Bulgaria (VIDEO)! Sunt cel puţin 45 de morţi! – Black News

Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, a condamnat marţi această traversare, văzând în ea “o tentativă deliberată de perturbare a păcii şi stabilităţii regionale”. “Statele Unite trebuie să-şi corecteze imediat greşeala, să înceteze să mai provoace probleme, să mai depăşească limita şi să se joace cu focul”, a avertizat el.

Collin Koh, însărcinat cu cercetarea la Şcoala de Studii Internaţionale S Rajaratnam din Singapore, are o bază de date cu numărul traversărilor declarate de către americani în strâmtoarea Taiwanului. Nouă traversări au fost efectuate în 2019, urmate de 15 traversări în 2020. În acest an, până în prezent americanii au efectuat 11 traversări, număr care include şi ultima traversare, a USS Milius.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.