O nouă manifestaţie la Moscova a unui grup de soţii de soldaţi mobilizaţi

Publicat:

O nouă manifestaţie la Moscova a unui grup de soţii de soldaţi mobilizaţi

Aproximativ zece soţii de soldaţi ruşi mobilizaţi în Ucraina s-au adunat luni în faţa Ministerului Apărării de la Moscova pentru a cere întoarcerea celor dragi de pe front, aşa cum au mai făcut şi la începutul lunii iunie, relatează AFP.

Unele însoţite de copii mici, ele au sosit cu rucsacuri şi covoraşe de camping, spunând că sunt gata să “petreacă noaptea” în faţa clădirii până când oficialii vor fi dispuşi să le primească, conform imaginilor difuzate luni de una dintre ele, Paulina, pe Telegram, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

“Trebuie să (vorbim) cu ministrul apărării”, i-a spus una dintre femei unui ofiţer de poliţie care venise să vorbească cu ele. “Avem tot ce ne trebuie pentru a aştepta să fim auzite”, a adăugat femeia, care a spus că este din Novosibirsk, Siberia.

“Copiii noştri şi soţii acestor tinere sunt în pericol de moarte”, i-a spus ea ofiţerului de poliţie care le-a cerut să părăsească locul.

“Fiul meu a fost grav rănit şi acum este trimis înapoi pentru operaţiunea militară specială, când nici măcar nu este complet vindecat”, a afirmat ea, folosind eufemismul impus de Kremlin pentru război.

Manifestantele au insistat că nu au “nimic de-a face” cu canalul Telegram “Întoarcere acasă”: participantele la acest canal, care a organizat demonstraţii aproape săptămânale până la începutul acestui an, au fost etichetate drept “agenţi străini” la sfârşitul lunii mai, o formulă infamă care presupune constrângeri administrative grele.

Conform imaginilor publicate luni de una dintre manifestante, o delegaţie a fost primită în cele din urmă de un reprezentant al ministerului.

Acesta din urmă “le-a propus ajutoare sociale, deci nimic nou sau interesant”, a spus una dintre femei.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

În timp ce demonstraţiile din Rusia au devenit extrem de rare pe fondul unei represiuni tot mai puternice, aproximativ cincisprezece soţii de militari mobilizaţi s-au adunat deja la Moscova pe 3 iunie.

Ofiţerii de poliţie le-au ordonat să se disperseze, dar în cele din urmă o ploaie torenţială a pus capăt acţiunii lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

„Străini în autonomia lor”: cum sunt reprimate în Găgăuzia persoanele care îl contrazic pe Șor

În Găgăuzia, funcționarii sunt destituiți din funcții dacă îi critică pe Ilan Șor sau pe bașcana Evghenia Guțul Cei care au decis să nu se...

VIDEO – Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă

VIDEO - Incident bizar pe cerul Ucrainei: Un Su-57 rusesc și-a doborât partenera de misiune, o dronă experimentală uriașă Pe rețelele de socializare au apărut...

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate”

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate” Ploile au provocat pagube noaptea tercută în UTA Găgăuzia. Potrivit primarului din Ceadîr-Lunga,...

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport)

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport) Încălzirea şi gătitul pe bază de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.