StiripesurseȘtirile zileiO nouă zi de proteste în Hong Kong. Zeci de mii...

O nouă zi de proteste în Hong Kong. Zeci de mii de oameni au ieșit din nou pe străzi

Publicat:

Zeci de mii de manifestanţi pro-democraţie au ieşit luni din nou în stradă în Hong Kong, într-un protest autorizat de poliţie, pentru a cere sprijinul comunităţii internaţionale, în special al Statelor Unite, relatează AFP, potrivit agerpres.

Manifestanţii le solicită aleşilor americani să voteze o lege care să permită sancţionarea liderilor chinezi, acuzaţi de controlarea politicii din acest teritoriu semi-autonom, care este afectat de o criză fără precedent.

Citeşte şi: Franţa ia măsuri pentru securitatea forţelor sale din nord-estul Siriei şi cere Turciei să-şi înceteze IMEDIAT ofensiva

Legea privind drepturile omului şi democraţia din Hong Kong (‘Hong Kong Human Rights and Democracy Act’), care ar putea fi votată începând cu această săptămână de Camera Reprezentanţilor din SUA, ar implica o reevaluare anuală a statutului special pe care Washingtonul îl acordă Hong Kong-ului în termeni comerciali şi ar putea prevedea sancţiuni împotriva unor responsabili chinezi.


Unul dintre susţinătorii proiectului, senatorul republican Josh Hawley, a denunţat deriva spre ‘un stat poliţienesc’ în cadrul unei vizite de două zile în fosta colonie britanică, de patru luni scena unor manifestaţii pro-democraţie tot mai violente.

Citeşte şi: Orban pierde Budapesta! Opoziţia a câştigat şi alte oraşe importante

Mişcarea a început în iunie din cauza respingerii unui proiect de lege privind extrădările, în prezent suspendat, apoi şi-a extins considerabil revendicările. Protestatarii cer în special mai multe libertăţi democratice şi o anchetă privind modul în care a acţionat poliţia de la începutul mobilizării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.