O pensionară din Rusia, condamnată la închisoare pentru mesaje împotriva războiului din Ucraina

Publicat:

O pensionară din Rusia, condamnată la închisoare pentru mesaje împotriva războiului din Ucraina

Un tribunal din Rusia a condamnat luni o pensionară în vârstă de 72 de ani la o pedeapsă de 5 ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzată că a distribuit două mesaje considerate a fi ostile ofensivei ruse din Ucraina, relatează AFP.

Serviciul de presă al tribunalului din oraşul Şahtîi, din regiunea Rostov (sud-vest), a declarat că Evghenia Maiboroda a fost găsită vinovată pentru “difuzare de informaţii false” despre armată şi a făcut apel la “acte extremiste”, potrivit stiripesurse.


Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

Ea va trebui să-şi ispăşească pedeapsa într-o colonie penitenciară în “regim obişnuit” pentru că “a publicat conţinut pe pagina sa de VKontakte”, echivalentul rusesc al Facebook.

Potrivit ONG-ului specializat Setevie Svobodi, care vine în ajutorul prizonierilor politici, acuzata a împărtăşit “informaţii despre numărul soldaţilor ruşi ucişi” şi un “video emoţionant” despre conflict.

Evghenia Maiboroda a explicat că a publicat aceste mesaje pentru că “fratele ei s-a trezit sub dărâmăturile unei clădiri distruse de tiruri la Dnipro”, în centrul-est al Ucrainei, a precizat ONG-ul pe Telegram.

Ea a pledat vinovată, dar a refuzat să recunoască că a acţionat din “ură”, aşa cum a susţinut acuzarea, a mai spus ONG-ul.

De la începutul ofensivei Kremlinului în Ucraina, în februarie 2022, mii de ruşi care critică conflictul au fost condamnaţi la amenzi şi zeci de alte pedepse grele cu închisoarea. Majoritatea figurilor opoziţiei ruse sunt în închisoare sau au fugit din ţară.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.