O ‘preferinţă acordată britanicilor’ în livrarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca ar fi ‘o problemă’ (Paris)

Publicat:

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, a reclamat “claritate şi transparenţă” în problema întârzierilor în livrarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca, evocând o “problemă” dacă se va dovedi că Regatul Unit a fost privilegiat, notează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.

“Nu vreau să vorbesc despre ceva suspect, un complot, doresc claritate şi transparenţă”, a spus Clement Beaune, invitat la programul “Les enfants de la République” de la Radio J, care va fi difuzat duminică dimineaţă.


Citește și : După 88 de zile, muzeele Vaticanului se redeschid începând de luni

“Dacă există o problemă industrială, se poate întâmpla, am înţelege asta”, a explicat el. Dar “dacă s-a acordat o preferinţă britanicilor, aceasta ar fi o problemă”, a ţinut să adauge demnitarul francez

“Sunt acuzaţii grave, deci nu pot fi aduse aşa uşor”, a subliniat Clément Beaune. “Nu spun că există o problemă, dar dacă avem o problemă şi am favorizat alte destinaţii, alte ţări decât a noastră, atunci ne vom apăra interesele”, a spus el, evocând posibile sancţiuni sau chiar refuzul de a comanda producătorului doze suplimentare.

AstraZeneca a provocat furia Uniunii Europene ca urmare a întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Autorităţile europene au publicat contractul semnat cu acesta pentru a-i reaminti angajamentul său de “a produce 300 de milioane de doze de vaccin, fără a obţine profit sau a suferi pierderi”.

Citește și : Mişcarea Black Lives Matter, propusă la Premiul Nobel pentru Pace

“Să se dea dovadă de transparenţă, să se ridice tonul, asta trebuie făcut”, a spus demnitarul, care a insistat şi asupra necesităţii ca UE să menţină o politică comunitară puternică în această problemă.

‘Voi apăra cu înverşunare acest cadru european de achiziţionare a vaccinurilor”, a adăugat el. “Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă fiecare ţară europeană dădea telefon pentru a negocia doze, nu ar exista neapărat un învingător în această competiţie. Ar fi război în Europa, poate chiar la propriu”, a adăugat Clement Beaune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.