StiripesurseȘtirile zileiO promisiune făcută de Trump unui lider străin pune pe jar...

O promisiune făcută de Trump unui lider străin pune pe jar serviciile de informaţii americane

Publicat:

O promisiune a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, făcută unui lider străin, a stat la baza unei plângeri interne în comunitatea serviciilor de informaţii americane, fapt ce l-a determinat pe directorul acestei structuri, Joseph Maguire, să accepte să se prezinte săptămâna următoare în faţa Congresului, a dezvăluit miercuri The Washington Post, preluat de EFE și agerpres.

Reclamaţia a fost depusă pe 12 august la Inspecţia Generală a Comunităţii de Informaţii – însărcinată să supervizeze Direcţia Naţională de Informaţii – care, la rândul său, a informat Congresul de existenţa acesteia, considerând-o o chestiune de “preocupare urgentă”, neexplicând însă nici motivul acesteia, nici conţinutul.

Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

The Washington Post, totuşi, citând sub condiţia anonimatului doi foşti oficiali, a relatat miercuri că plângerea are la bază o “promisiune” pe care Trump ar fi făcut-o unui lider străin.

Deşi nu a detaliat cine ar fi liderul în cauză, în zilele şi săptămânile anterioare plângerii, Trump a avut contacte cel puţin cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, cu premierul Pakistanului, emirul Qatarului şi cu prim-ministrul olandez.


Cu toate că se ştia despre existenţa reclamaţiei, informaţia din The Washington Post este prima care îl implică pe Trump în chestiune, notează EFE.

Citește și: Conte a discutat cu Macron despre repartizarea migranților în Europa

Plângerea a provocat totodată tensiune între preşedintele Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, Adam Schiff, şi Joseph Maguire, care a refuzat să furnizeze legislativului o copie a documentului sau să detalieze conţinutul acestuia.

Maguire, totuşi, a acceptat să se prezinte în faţa respectivei comisii, într-o sesiune programată pentru 26 septembrie, ora locală 9:00 (13:00 GMT).

De asemenea, aceeaşi comisie parlamentară îl va audia joi, cu uşile închise, pe inspectorul general al Comunităţii de Informaţii, Michael Atkinson, care a informat în premieră Congresul cu privire la plângerea depusă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Litoralul din Odesa s-a redeschis pentru turiști

Autoritățile ucrainene au redeschis 13 zone de plajă din Odesa, după ce acestea au fost verificate și declarate conforme cu cerințele de siguranță impuse...

7% dintre cei mai rari urangutani, morți în urma ploilor abundente

Patru zile de ploi abundente și alunecări de teren pe insula indoneziană Sumatra au ucis 7% dintre cei mai rari urangutani din lume. Un nou...

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani

Amalia-Susana Tușa, considerată cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de...

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.