StiripesurseCultură și MediaDiverseO substanță chimică care nu se descompune pătrunde în apele și...

O substanță chimică care nu se descompune pătrunde în apele și în solul din Elveția

Publicat:

Molecula chimică, parte a grupului substanțelor fluorurate persistente, ajunge în ape și sol, iar eliminarea ei este aproape imposibilă. Elveția a avertizat oficial că trebuie reduse cât mai mult folosirea substanțelor care o formează.

Cercetătorii elvețieni, în colaborare cu autoritățile de mediu și Universitatea din Berna, au investigat cum acidul trifluoroacetic (TFA) – cea mai mică moleculă din familia PFAS – ajunge în apa și solul Elveției. Studiul a combinat măsurători realizate pe parcursul a trei ani, probe de apă arhivate încă din 1984 și un model atmosferic detaliat, care a permis estimări precise ale modului în care acidul se răspândește în mediu, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Cancelaria Federală a comunicat marți că această substanță se acumulează tot mai mult în apa și solul din Elveția.

„TFA format în atmosferă ajunge rapid în precipitații, de unde pătrunde în apele de suprafață și apoi în apa subterană”, a explicat Stefan Reimann, cercetător elvețian care studiază substanțele chimice din atmosferă la Empa, laborator federal din Elveția.


Rezultatele arată că nivelurile din ape și precipitații s-au înmulțit de-a lungul ultimelor decenii. Aceasta se datorează în primul rând creșterii utilizării hidrofluorolefinelor, gaze folosite în aparatele de răcire și în sistemele de climatizare sau propulsie.

„Pe măsură ce folosim tot mai mult aceste gaze, estimăm că intrarea TFA în mediu va continua să crească”, a precizat cercetătorul.

O altă sursă este descompunerea pesticidelor, care introduc acidul direct în ape prin sol. „Odată ajuns în apă, TFA rămâne practic neschimbat, iar locul său final de acumulare este oceanul”, a menționat autor principal al studiului, Stephan Henne.

Cercetătorii elvețieni spun că modelul lor este capabil să estimeze cantitățile acestei molecule chimice indestructibile care ajung în ape, în funcție de precursorii chimici și de transportul în atmosferă.

„Putem calcula pentru orice locație din Europa cât TFA ajunge acolo într-o anumită lună”, spune Henne. Aceasta înseamnă că, deși măsurătorile cercetării provin din Elveția, oamenii de știință pot anticipa cum se răspândesc aceste molecule în alte regiuni.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Cât de nociv este TFA pentru oameni și alte organisme nu este încă pe deplin clar, dar unele studii recente arată că ar putea avea efecte toxice pe termen lung. „TFA este foarte persistent, se acumulează tot mai mult în apa noastră și aproape că nu poate fi eliminat”, avertizează specialiștii de mediu. „De aceea trebuie să fim precauți și să reducem cât mai mult folosirea substanțelor care duc la formarea sa”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.