StiripesurseȘtirile zileiO tânără din Letonia – condamnată în Moldova pentru escrocherie

O tânără din Letonia – condamnată în Moldova pentru escrocherie

Publicat:

O tânără de 18 ani din Letonia a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru escrocherie.

Citește și: Un avocat a fost reținut într-un dosar de trafic de influență și escrocherie

Instanța de judecată i-a stabilit pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei, precum și o amendă în mărime de 200 000 de lei.

Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada 15 – 26 martie 2026, inculpata, împreună cu alte persoane aflate în curs de identificare, a participat la o schemă de înșelăciune organizată, având drept scop obținerea ilegală a bunurilor victimei prin inducerea acesteia în eroare. Astfel, la 26 martie 2026, în timp ce se afla la domiciliu, victima a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care s-a prezentat drept operator de telefonie fixă și i-a solicitat date personale sub pretextul prelungirii contractului.

La scurt timp, victima a fost contactată din nou, de pe un alt număr de telefon, de o persoană care s-a prezentat drept angajată a Băncii Naționale a Moldovei. Aceasta i-a comunicat că ar fi fost ținta unor tentative de escrocherie și că există riscul contractării unor credite frauduloase pe numele său.


Ulterior, victima a fost ținută la telefon o perioadă îndelungată, fiind informată despre presupuse verificări oficiale și o posibilă percheziție la domiciliu. Totodată, i s-a spus că banii pe care îi deține ar putea fi ridicați și nu i-ar mai fi restituiți.

Sub acest pretext, victima a fost determinată să adune toate mijloacele bănești pe care le păstra la domiciliu, în sumă de 127 000 lei, 2 000 dolari SUA și 260 euro, la care ulterior s-a solicitat și o sumă suplimentară de 34 500 lei, cu scopul de a fi transmise pentru „verificare și control”.

După ce a pregătit banii, victimei i-a fost comunicat un cuvânt de identificare („Oxana”), pe care trebuia să îl spună persoanei ce urma să ridice pachetul.

La scurt timp, la domiciliul victimei s-a prezentat inculpata, care, după confirmarea cuvântului-cheie comunicat anterior, a preluat pachetul cu bani. Ulterior, aceasta a transportat mijloacele bănești într-o altă locație, conform instrucțiunilor primite prin mesaje, după care a părăsit locul faptei.

După transmiterea mijloacelor bănești, victima a fost în continuare ținută la telefon și indusă în eroare cu privire la presupuse verificări și existența unor bancnote falsificate. Ulterior, aceasta a realizat că a fost înșelată, iar banii au fost sustrași, prejudiciul cauzat victimei fiind estimat la peste 200 000 de lei.

În ședința de judecată, inculpata și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, exprimând regret pentru fapta comisă.

Inculpata a comunicat că, fiind la domiciliul său din Riga, Letonia a găsit o ofertă de muncă avantajoasă pe canalul Telegram ca și „curier” în Republica Moldova. Așa-zisul angajator i-a închiriat apartament în Chișinău și îi dădea indicații exacte ce să facă.

Instanța a dispus, de asemenea, expulzarea inculpatei de pe teritoriul Republicii Moldova după executarea pedepsei, măsura urmând a fi pusă în executare de Inspectoratul General pentru Migrație.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma CSI

Comisia pentru politică externă va propune plenului Parlamentului denunțarea Acordului privind împrumutul interbibliotecar în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Citește și: Șeful de la sănătate...

Prima reacție a hotelului Radisson Blu, după ce 36 de persoane s-ar fi intoxicat cu Salmonella

Reprezentanții hotelului Radisson Blu Leogrand din Chișinău au declarat, într-un comentariu pentru NewsMaker, că cooperează cu autoritățile din domeniul sănătății care desfășoară o anchetă. Citește...

Partidul Nostru insistă asupra moțiunii simple împotriva activității ministrului finanțelor

Deputații Partidului Nostru insistă pe moțiunea simplă împotriva activității ministrului finanțelor.   Citește și: Șeful de la sănătate explică sursa infectării cu salmonella de la...

Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea ocupa funcții care implică interacțiunea cu minorii

Parlamentul va examina în prima lectură măsuri legislative menite să consolideze sistemul de protecție a copiilor împotriva violenței, neglijării și exploatării. Raportul la proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.