StiripesurseȘtirile zileiO treime dintre ţările membre UE se opun modificării tratatelor

O treime dintre ţările membre UE se opun modificării tratatelor

Publicat:

O treime dintre ţările membre ale Uniunii Europene se opun lansării unei proceduri de schimbare a tratatelor europene, aşa cum doreşte Parlamentul European, indică un document consultat luni de AFP, potrivit agerpres.

Textul a fost semnat de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Slovenia şi Suedia.

Citeşte şi: UK impune noi sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

”Nu suntem în favoarea tentativelor neanalizate şi premature care vizează lansarea” unei asemenea proceduri, scriu ţările semnatare ale notei, la care ar putea subscrie şi alte state membre UE.

Difuzarea documentului coincide cu celebrarea Zilei Europei. Aceasta va fi marcată printr-un discurs al preşedintelui francez Emmanuel Macron în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, pentru a promova proiectul unei Europe mai puternice, pregătită de a se reforma pentru a putea răspunde aşteptărilor cetăţenilor.


Tot luni vor fi predate oficial propunerile apărute în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei, rezultat al unui amplu proces de consultare a cetăţenilor UE, care a durat un an.

Unele propuneri, precum acordarea unui drept de iniţiativă legislativă Parlamentului European, aşa cum solicită acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de sănătate, presupun modificarea tratatelor europene.

Citeşte şi: 60 de morţi într-o şcoală bombardată din estul Ucrainei – Black News

Ţările care se opun acestei perspective susţin că există un risc de ”pierdere a energiei” şi estimează că o revizuire a tratatelor UE ”nu a fost niciodată un obiectiv” al Conferinţei.

”Avem deja o Europă care funcţionează”, aşa cum a dovedit pandemia de COVID-19 şi reacţia la invazia militară rusă în Ucraina, atrag atenţia ţările semnatare ale documentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

CFM a pus în circulație primul tren de marfă condus de un singur mecanic a fost pus în circulație

Calea Ferată din Moldova (CFM) a pus în circulație primul tren de marfă deservit de un echipaj format dintr-un singur mecanic de locomotivă. Noua...

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.