Curtea Supremă a Thailandei l-a condamnat miercuri pe unul dintre cei mai celebri rockeri din regat la peste trei ani de închisoare pentru obstrucţionarea unui agent de poliţie şi posesie ilegală de arme de foc şi de droguri, informează AFP.
Seksan Sukpimai, cunoscut mai ales sub numele său de scenă “Sek Loso”, în vârstă de 50 de ani, este fondatorul şi solistul principal al trupei Loso, una dintre cele mai cunoscute formaţii din această ţară din Asia de Sud-Est, potrivit stiripesurse.
Viaţa sa privată tumultuoasă îl aduce frecvent pe Sek Loso în paginile presei thailandeze.
Faptele de care este acuzat datează din 2017, când vedeta a tras un foc de armă în aer după un concert în provincia Nakhon Si Thammarat (sudul ţării).
Rockerul a fost condamnat la trei ani şi douăzeci de zile de închisoare.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației












