Observatorii ONU, în drum spre Yemen

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a decis vineri în unanimitate trimiterea de observatori civili în Yemen mai ales pentru a securiza funcţionarea portului strategic Hodeida şi supraveghea evacuarea combatanţilor din acest oraş, informează France Presse, scrie agerpres.

O rezoluţie, redactată de Marea Britanie şi adoptată de cei 15 membri ai Consiliului, sprijină de asemenea realizările obţinute la recentele consultări inter-yemenite desfăşurate în Suedia.


Citește și : Polonia: Transporturile în comun sunt sacrificate în faţa automobilelor second-hand

Textul insistă asupra “respectării depline de către toate părţile a încetării focului decretată în provincia Hodeida”.

El autorizează ONU “să stabilească şi să desfăşoare, pentru o perioadă iniţială de 30 de zile de la adoptarea rezoluţiei, o avangardă pentru a începe o activitate de observare” sub conducerea generalului olandez în retragere Patrick Cammaert.

China şi Franţa au salutat “unitatea” Consiliului de Securitate. “Rezoluţia adoptată în unanimitate este un semnal puternic de unitate şi angajament al Consiliului”, a declarat ambasadorul Franţei Francois Delattre.

Potrivit ONU, Patrick Cammaert, care a comandat mai multe misiuni în lume ale “căştilor albastre”, era aşteptat vineri la Amman, înainte de a merge la Sanaa şi Hodeida la date nespecificate.

Săptămâna trecută, emisarul ONU pentru Yemen, Martin Griffiths, a cerut la Naţiunile Unite desfăşurarea de urgenţă a observatorilor. Proiectul de rezoluţie britanic a făcut obiectul mai multor zile de negocieri deosebit de intense, uneori haotice.

Citește și : Administrația federală din SUA, blocată după suspendarea şedinţei în Congres fără un acord bugetar

 

Statele Unite au făcut de asemenea să circule un proiect de rezoluţie concurent cu cel al Londrei din care erau eliminate tragerea la răspundere a autorilor atrocităţilor din Yemen, din rândul forţelor guvernamentale şi coaliţiei arabe (susţinută de Washington) sau al rebelilor houthi.

Consultările inter-yemenite din Suedia au condus la încetarea focului în Hodeida, care a intrat în vigoare marţi, şi decizia de retragere a luptătorilor din acel oraş.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.