StiripesurseȘtirile zileiUn oficial nord-coreean i-a înmânat lui Donald Trump o scrisoare de...

Un oficial nord-coreean i-a înmânat lui Donald Trump o scrisoare de la Kim Jong Un

Publicat:

Un oficial nord-coreean de rang înalt a fost primit vineri la Casa Albă de preşedintele Donald Trump, căruia i-a înmânat o scrisoare de la Kim Jong Un, relatează Reuters. Realizarea întâlnirii dintre Trump şi Kim – planificată iniţial pe 12 iunie, în Singapore – ar putea depinde de conţinutul scrisorii, apreciază agenţiile de presă internaţionale, potrivit agerpres.

Emisarul de la Phenian, generalul Kim Yong Chol, este considerat unul din cei mai apropiaţi asistenţi ai lui Kim Jong Un, se afla pe lista neagră a Statelor Unite, înainte de negocierile privind un summit americano-nord-coreean; vineri, el a fost primit de preşedintele Trump chiar în Biroul Oval. El este oficialul cu rangul cel ai înalt din Coreea de Nord care poartă discuţii la Casa Albă după anul 2000, când un eveniment similar a avut loc în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.

Citește și : Parchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Joi, trimisul special al lui Kim Jong Un s-a întâlnit, la New York, cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, care a afirmat că dialogul său cu echipa nord-coreeană a fost substanţial. “Am vorbit despre priorităţile noastre pentru eventualul summit între liderii noştri”, a menţionat Pompeo într-o postare pe Twitter, în finalul întâlnirii.

Kim Yong Chol s-a ridicat de la nivelul de bodyguard al lui Kim Jong Il – fostul lider de la Phenian, tatăl lui Kim Jong Un – pâna la una din cele mai influente poziţii în structurile militare nord-coreene. Funcţia sa a fost dealtfel şi motivul includerii sale pe lista neagră de la Washington, arată Reuters.


Citește și : Italia: Premierul Giuseppe Conte a depus jurământul

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.