StiripesurseDiasporaOficial rus: Ucraina s-ar putea dezintegra 'în mai multe state' din...

Oficial rus: Ucraina s-ar putea dezintegra ‘în mai multe state’ din cauza politicii ţărilor occidentale

Publicat:

Ucraina s-ar putea dezintegra “în mai multe state” din cauza politicii ţărilor occidentale, a declarat marţi secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, într-un interviu acordat oficiosului rus Rossiiskaia Gazeta, citat de EFE, potrivit agerpres.  

“Rezultatul politicii Occidentului şi al regimului de la Kiev, aflat sub controlul acestuia, nu poate fi decât dezintegrarea Ucrainei în mai multe state”, a afirmat Patruşev, adăugând că “scenariile tragice ale crizelor mondiale din ultimii ani şi de astăzi sunt provocate de Washington”.

Citește și : Suedia şi Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la NATO

El s-a pronunţat în favoarea planurilor de “demilitarizare” a Ucrainei în cadrul “operaţiunii speciale militare” ruse pe motiv că reînarmarea ţării vecine ar “reprezenta o ameninţare pentru Rusia”, inclusiv din punctul de vedere al “dezvoltării şi utilizării armelor nucleare, chimice şi biologice”.

“În încercarea de a zdrobi Rusia, americanii – prin protejaţii lor de la Kiev – au decis să creeze un antipod la ţara noastră, alegând cu cinism Ucraina pentru aceasta şi încercând să dezbine un popor, în esenţă, unit”, a spus Patruşev, fost director FSB (ex-KGB).


În interviul adresat publicului din ţara sa, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei a insistat asupra faptului că “astăzi, singurul lucru care uneşte popoarele care trăiesc în Ucraina este frica de barbaria batalioanelor naţionaliste”.

Săptămâna trecută, armata rusă a recunoscut pentru prima oară că are în vedere nu doar “eliberarea” Donbasului, dar şi deschiderea unui coridor terestru către Crimeea anexată în 2014 şi totodată accederea la regiunea separatistă Transnistria, din estul Republicii Moldova, locuită de o majoritate rusofonă.

Kievul acuză Moscova de “agresiune neprovocată” şi genocid împotriva poporului ucrainean.

Deputatul german Thomas Heilmann din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a depus o sesizare la începutul acestei luni la parchetul din Berlin în legătura cu un articol publicat pe site-ul RIA Novosti de politologul pro-Kremlin, Timofei Sergeiţev, despre “denazificarea” Ucrainei, potrivit Deutsche Welle în limba rusă.

În acest caz, se poate vorbi despre o încălcare a Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea infracţiunii de genocid, a menţionat reclamantul.

Într-un articol intitulat “Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, publicat pe site-ul agenţiei de stat RIA Novosti pe 3 aprilie, scriitorul şi politologul Sergheiţev pune la îndoială dreptul la existenţă a Ucrainei şi a poporului său, conform DW. Autorul cheamă la o reeducare a generaţiilor de ucraineni sub controlul Rusiei şi la o deucrainizare.

Citește și : Premierul Poloniei confirmă livrarea de tancuri Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat un război pe scară largă împotriva Ucrainei la 24 februarie, şi-a explicat decizia prin necesitatea de a lupta împotriva naziştilor din cadrul conducerii de la Kiev.

Articolul a avut un ecou larg pe reţelele de social media, iar foarte mulţi analişti independenţi ruşi l-au catalogat drept “manifest al fascismului rusesc” publicat de o agenţie de presă oficială a Moscovei, potrivit Svoboda.org, care a publicat o serie dintre aceste comentarii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.