OIAC, dispusă să ajute Rusia în ancheta privind cazul Navalnîi

Publicat:

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a anunţat luni că este dispusă să trimită experţi în Rusia, pentru a sprijini ancheta privind presupusa otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi, transmite Reuters, potrivit agerpres.

OIAC a precizat că a primit o joia trecută o cerere în acest sens din partea Moscovei şi că în prezent încearcă să clarifice despre ce gen de asistenţă este vorba.


Citește și : Utilizarea excesivă a reţelelor sociale poate duce la depresie (STUDIU)

Navalnîi s-a îmbolnăvit pe 20 august la bordul unui avion, în Siberia, iar ulterior a fost spitalizat în Germania. Conform autorităţilor germane, analizele de sânge au confirmat că el a fost intoxicat cu Noviciok, un agent neurotoxic creat de sovietici, iar unele guverne occidentale au cerut sancţiuni împotriva Rusiei, în legătură cu acest caz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.