StiripesurseExterneOlaf Scholz dă asigurări Kievului că Rusia 'nu îi poate dicta...

Olaf Scholz dă asigurări Kievului că Rusia ‘nu îi poate dicta pacea’

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz, aflat într-o vizită neanunţată la Kiev, i-a promis luni preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Rusia nu îşi va impune condiţiile în faţa Ucrainei în cazul unor negocieri de pace între cele două ţări, relatează AFP.

“Nimic din ceea ce priveşte Ucraina nu va fi decis fără Ucraina”, a declarat cancelarul german la Kiev, unde a discutat cu preşedintele Zelenski despre perspectiva unor discuţii de pace, dându-i asigurări că Rusia “nu poate dicta pacea” Ucrainei, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Scholz a promis totodată Kievului ajutorul Germaniei în faţa atacurilor ruse împotriva infrastructurii energetice, prin care Vladimir Putin “vrea ca oamenii să îngheţe” iarna aceasta în Ucraina.

“Rusia continuă să atace infrastructura energetică a Ucrainei într-o manieră ţintită şi nemiloasă. Putin vrea ca oamenii să îngheţe”, a denunţat cancelarul german, adăugând că “nu vom permite calculului său cinic să reuşească”.


Scholz a afirmat totodată că Germania va livra Ucrainei anul viitor noi sisteme de apărare antiaeriană şi a subliniat că vizita sa la Kiev demonstrează sprijinul neclintit al ţării sale pentru Ucraina, notează Reuters.

“Îi transmit foarte clar lui Putin de aici, de la Kiev, astăzi: Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Zelenski.

Scholz a adăugat că i-a transmis lui Putin că ar trebui să-şi retragă trupele din Ucraina.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

La rândul său, Zelenski i-a spus cancelarului german că pacea cu Moscova va fi posibilă doar cu mai multe arme occidentale şi cu o diplomaţie puternică, după aproape trei ani de la lansarea invaziei ruse.

“Rusia nu oferă cadouri. Şi nu putem garanta pacea decât prin forţă: forţa armelor noastre, a diplomaţiei şi a cooperării noastre”, a afirmat el în cadrul conferinţei de presă, subliniind că este “fundamental” pentru Ucraina ca Germania “să nu-şi reducă sprijinul anul viitor, inclusiv ajutorul financiar”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.