Olaf Scholz începe o vizită de două zile în India

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz a sosit sâmbătă în India pentru o vizită de două zile ce are ca scop creşterea schimburilor comerciale şi susţinerea unui acord comercial cu Uniunea Europeană, în pofida divergenţelor cu privire la Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Vrem să întărim şi mai mult relaţia bilaterală cu India şi cooperarea în chestiunile mondiale, precum atenuarea schimbărilor climatice şi transformarea economiilor noastre într-un mod just, verde şi durabil’, a declarat Scholz într-un interviu pentru cotidianul Times of India.


Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

‘Există un enorm potenţial pentru intensificarea cooperării, în sectoare ca energiile regenerabile, hidrogenul, mobilitatea, farmacia, economia digitală şi multe altele’, a afirmat cancelarul, care este însoţit de reprezentanţi ai unor mari concerne germane, printre care Siemens.

Scholz se întâlneşte sâmbătă cu premierul indian Narendra Modi la New Delhi, după care se va deplasa la Bangalore (sud) pentru a vizita filialele unor întreprinderi tehnologice germane.

Potrivit unor responsabili germani, Scholz se va face de asemenea avocatul unui acord comercial între Uniunea Europeană şi India, actualmente blocat din cauza unor dezacorduri privind drepturile vamale şi accesul lucrătorilor indieni în Europa.

Un responsabil german a declarat că cele două părţi rămân ‘destul de îndepărtate una de cealaltă’.

Ele au poziţii divergente mai ales cu privire la războiul din Ucraina, India refuzând să condamne invazia Rusiei, principalul său furnizor de arme şi de la care şi-a sporit importurile de petrol.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Scholz a fost de părere că G20, sub preşedinţia Indiei, nu trebuie să scadă presiunea asupra Rusiei, ci să contribuie să transmită ‘un mesaj puternic’.

Germania, Franţa şi Marea Britanie au pledat vineri pentru ca orice declaraţie finală a reuniunii miniştrilor de finanţe ai G20, care se încheie sâmbătă la Bangalore, să facă referire explicită la ‘războiul’ din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.