Olaf Scholz vrea să rămână ministru al finanţelor german, în pofida candidaturii la conducerea SPD

Publicat:

Ministrul finanţelor german Olaf Scholz nu ar avea de gând să renunţe la postul său, în pofida intenţiei de a candida la preşedinţia Partidului Social-Democrat SPD, funcţie rămasă vacantă după demisia lui Andrea Nahles în iunie şi pentru care au fost depuse patru candidaturi alternative, au relatat vineri dpa şi EFE, potrivit agerpres.

Scholz le spusese liderilor interimari ai SPD că şi-ar dori să intre în cursa pentru conducerea partidului de centru-stânga, potrivit Der Spiegel.


Citește și : Directorul general al companiei Cathay Pacific demisionează după ce şi-a manifestat sprijinul faţă de manifestaţiile din Hong Kong

Vicecancelar în coaliţia guvernamentală cu blocul conservator al Angelei Merkel, Scholz urmează să candideze pentru funcţia pe care a mai ocupat-o între februarie şi aprilie 2018, după demisia lui Martin Schulz şi până la alegerea lui Nahles.

Decizia este oarecum neaşteptată, întrucât însuşi ministrul de finanţe exclusese în mai multe rânduri posibilitatea de a-şi prezenta candidatura pentru această funcţie.

Reţeaua de ziare RND, citând surse SPD, afirmă că Scholz doreşte să rămână ministru de finanţe. Scholz va concura cu o femeie candidat, copiind modelul de dublu leadership al Verzilor.

Conform media germane, el ar intenţiona să-şi anunţe candidatura la conducerea SPD săptămâna viitoare.

Citește și : Propunere inedită în Germania – Se vrea eliminarea clasei I la călătoriile cu trenul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.