StiripesurseȘtirile zileiOleg Serebrian s-a întîlnit cu omologul său ucrainean, la Odesa

Oleg Serebrian s-a întîlnit cu omologul său ucrainean, la Odesa

Publicat:

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, copreședintele Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale, Oleg Serebrian, s-a întîlnit cu omologul său ucrainean, Viceprim-ministrul, ministru pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, copreședintele comisiei din partea Ucrainei, Iryna Vereshchuk.
Întîlnirea a avut loc la Odesa, șefii celor două delegații fiind însoțiți de factori de decizie din mai multe instituții de profil din cele două țări.
În cadrul reuniunii, au fost abordate subiecte ce țin de cooperarea bilaterală în domeniul energetic, livrarea gazului, includerea în sistemul european de infrastructură terestră și feroviară.
La fel, a fost convenită intensificarea și aprofundarea parteneriatelor dintre serviciile vamale și poliția de frontieră, ceea ce va permite creșterea fluxului de mărfuri în punctele de trecere între cele două țări, precum și sporirea calității serviciilor prestate cetățenilor care traversează frontiera.
În prezența copreședinților a fost semnat un acord bilateral în domeniul controlului fitosanitar dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova și instituția omoloagă din Ucraina.
În încheiere, părțile au convenit asupra convocării la Chișinău a următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale în a doua jumătate a anului 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să recoltezi încontinuu busuiocul și menta pe parcursul verii

Un grădinar dezvăluie modalitatea prin care poți recolta menta și busuiocul pe tot parcursul verii. Ierburile proaspete reprezintă alegerea ideală pentru orice masă, relatează Express. Citește...

Ce plante să eviți când îți scoți câinele la plimbare

Un medic veterinar menționează ce flori să eviți când îți scoți câinele la plimbare. Deși unele plante pot părea inofensive, ele pot transforma o...

Mister descifrat după zeci de ani. Descoperirea care triplează producția de combustibil

Un nou design de catalizator poate îmbunătăți semnificativ transformarea dioxidului de carbon în metanol, un combustibil important și o materie primă esențială pentru industria...

Copiii olandezi sunt neobișnuit de fericiți și sănătoși. Un ritual creat de armată ar putea fi explicația

O dată pe an, copiii, părinții și profesorii olandezi participă la un festival unic. Timp de patru nopți într-o singură săptămână, ei merg pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.