StiripesursePoliticăOlesea Stamate reacționează după excluderea din PAS

Olesea Stamate reacționează după excluderea din PAS

Publicat:

Olesea Stamate a reacționat la decizia conducerii PAS de a o exclude din partid, exprimându-și înțelegerea față de măsura luată, dar subliniind că acțiunile sale au fost corecte și legale. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Stamate a menționat că înțelege contextul politic și atacurile informaționale la care a fost supusă, mai ales într-un an electoral sensibil.

„Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale. Încercarea de a-mi implica familia în aceste atacuri murdare, orchestrate de dușmanii guvernării, este inacceptabilă și sub orice limită a decenței”, a spus Stamate.

Fosta membră a PAS a anunțat că își va continua mandatul de deputat neafiliat și a reafirmat angajamentul față de principiile legalității, statului de drept și valorilor democratice. De asemenea, a subliniat că crede în viitorul european al Republicii Moldova și în politica curată, corectă, în interesul cetățeanului.

„Dumnezeu e Mare și le vede pe toate!” a conchis Olesea Stamate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.